O, tu oraș de farmacii,
în care tot mai bine-mi îi,
în care-mi place să amân
să fiu bolnav, să fiu bătrân.
În care-mi place să mă plimb –
ca Dumnezeu fără de nimb
printr-un spital mahalagesc –
și să mă fac că nu tușesc.
Oraș cu mii de farmacii
unde stau visele-n cutii,
dar nu găsești un leac defel:
cum să nu-ți fie dor de el.
Cum să nu fii de el bolnav
când teii înfloresc suav,
iar cerul intră-n florării….
O, tu oraș de farmacii…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie pentru Chișinău, un oraș văzut ca un loc familiar, dar și asociat cu boală și amânare. Vorbitorul se simte atras de oraș, chiar dacă acesta nu oferă vindecare, ci mai degrabă un refugiu temporar.