Nichita Stănescu

Nichita Stănescu – Ținerea Armei

de

Acest blând și plin de spirit popor,nu-și ține arma pentru omor.Această inimă de foc și de mierenu-și ține sabia pentru tăiere.Această privire plină de visnu-și ține glonțul pentru ucis.Așa cum marea cea mare, ehei,își ține tărmurile ei.Așa cum lumina din razăîși ține un ochica s-o vază.Așa cum cuvântul din versîși ține șieșiun înțeles.Acest blând și … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Cu Bulgări de Zăpadă-n Mâini

de

Cu bulgări de zăpadă-n mâini.Cu bulgări de zăpadă-n mâiniazvârl în focul veșnic.O zână, ninsă săptămâni,îmi ține luna sfeșnic.Când, aplecat și încordat,în focul veșnic bulgări reciazvârl, mai alb, mai nepătatdecât au fost în veci.Se stinge? Nu se stinge, nu!El arde-n flame lungi și iatăsprânceana mea-i de fum acuși fruntea încordată.Apă și foc, gheață și fum, –azvârl … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Linia Împăcată cu Sine Însăși

de

Nu te poți rupe în două, ci numai în trei,nu ocolirea, ci ruptura închideTriunghiul, vă zic dragii mei,e izbăvirea unei oglinde.Astfel se termină viața meavăzută cu ochiisteaua și calul, glonțul și peștele,iarba încă nepăscută.

Nichita Stănescu – Tema cu Variațiuni: Partitura I-a

de

Acest lac, baltă în creștere, opalină,luciu monstruos de nici un fel de alb,fără de copac în oglindă,deodată s-a scuturatși a zburat drept în suscu niște aripi ciudate.Doamne, ce pasăre o fi dormit în fața meacând eram cât pe cesă mă înec.

Nichita Stănescu – Doina

de

Cam mă mirde Cantemirde Năstasănici nu-mi pasăde Nichitanici atâtaiar de codrul verdeinima-mi în piept eiară de Carpațică de niște frați Cam mă mirde Cantemirde Năstasănici nu-mi pasăde Nichitanici atâtade Dora urâtăcârna verzuliascumpă și iubităda

Nichita Stănescu – Ars Poetica

de

Lui Eugen Simion.Tată vitreg sunt poezieişi văr prin alianţăcu steaua polară.Nenorocitul de mineca un plebeuam intrat în aceastăobilă familie,ca un ins din afară,ca un meteoritfără substanţe organice în pântec,edemonstrând nimic,nici că viaţa a venitde altunde,nici că s-a născutla faţa locului.Ah, sunt un vitreg,şi pe deasupra fără de doi.Un străin faţă de unuUn străin de unuUn … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Nemernicia

de

Își pusese genunchii la gură,ochii plini de gene și-i ținea închiși,o auriturătrebuie că avea în iriși,și nici mâna nu-ndrăzneam s-o întindca s-o trag la subțioară,frica mi-era că depindde-o mucoasă de fecioară. M-am dat orb, m-am dus pe pluteși m-am dat că am plecatcând mirosul ei cel iutede la ușă m-a strigatși m-a-ntors spre așternuturicum se-ntoarce … Citește mai mult

Nichita Stănescu – Gândul 11

de

Gândul 11.Eu cred că un om este ceea ce își aduce amintedespre sine însuși. Bunăoară, eu mă consider pemine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De astauneori oamenii sunt în aparență schimbători sau auumori diferite.De fiecare dată îți aduci aminte alte lucruri despretine însuți.

Nichita Stănescu – Mă Învelesc de Frig…

de

Mă învelesc de frig…Mă învelesc de frig într-o speranțăcum se-nvelește soba nou zidităîn relieful de faianțăcu focul pururi logodită.Nu pune mâna peste mine dacă-i varăcăci n-ai să înțelegi nimicstimatǎ doamnă-domnișoarădin frig.Ci vino când nu merge nimeni,când nu avem picioare, vinodar mai ales când voi fi orb,lumino.