Jose Marti – Versuri.pro

Rozaliile Sandale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Soare bun, mare-nspumată,
Nisip fin, Pilar alene
Pălăria ei cu pene
De pe cap vrea să şi-o scoată.
„Ah, ce fată, e divină! ”
Zice tatăl, şi-o sărută:
„Păsărico, hai m-ajută
Să găsesc o plajă fină! ”.
„Eu mă duc cu-a mea comoară”,
I-a zis mama-n mers agale:
„Rozaliile sandale
Nu le murdări pe-afară! ”.
Şi se duc cu bucurie
Şi-n grădină vor ajunge;
Mama o garoafă smulge
Şi Pilar o iasomie.
Ea acolo-ncepe jocul,
C-o păpuşă, c-o paletă,
C-o găleată violetă
Şi c-un cerc lucind ca focul.
Toţi privesc cu vioiciune;
Nimeni nu le vrea plecate;
Mama râde pe-nfundate
Şi-un bătrân pe plâns se pune.
Lui Pilar o briză fină
Părul lung i-l despleteşte;
„Mamă ştii”, o iscodeşte
„Ce e aia o regină? ”.
Seara cade şi le-nghite
Pe-acel ţărm frumos de mare
Tatăl plin de îngrijorare
O maşină le trimite.
Plaja este minunată;
A Florindei secretară,
Franţuzoaica cea bizară,
Ochelarii-şi pune îndată.
Şi Alberto-i la plimbare,
Militar, precum se ştie;
Cu baston şi pălărie,
El în barcă stă pe mare.
Fata rea, cu funde multe,
Magdalena, furioasă,
Ia păpuşa cea frumoasă
Şi-n nisip o îngroapă iute!.
Pe şezlonguri stând întinse
Cu bărbaţii la taclale
Stau femei, mândreţi florale,
Sub umbrelele deschise.
Însă marea-i supărată,
Şi mâhnită unduieşte:
Bucuria se găseşte
Într-o grotă izolată,.
Unde valurile toate
Au o muzică divină
Şi pe plaja albă, fină,
Numai fete-s adunate.
Către mama Pilar vine:
„Mamă, simt aşa o vrajă,
Lasă-mă să merg pe plajă,
Căci acolo mă vezi bine! ”.
„Ah, cât e de zvăpăiată!
Nu e zi s-o lase moale;
Rozaliile sandale,
Nu cumva să le uzi, fată! ”.
Vine spuma alburie,
Ele strigă şi se-agită;
Apoi pleacă iar grăbită
De la cea cu pălărie.
Şi se duce multe mile
Unde apa e salmastră
Şi săraci stau la fereastră
Şi-s bătrâni sătui de zile!.
Fata-n joc se adânceşte,
Spuma pleacă-n depărtare,
Timpul trece, lângă mare
O acvilă poposeşte.
Şi când soarele coboară
Dup-o culme aurie,
Vezi o mică pălărie
Pe nisip cum se strecoară.
Greu se mişcă şi greu vine;
Mă întreb, ce-o stânjeneşte
Pe Pilar, c-abia păşeşte
Şi căpşoru-n jos îl ţine?.
De ce merge-aşa agale
Mama ei e ştiutoare:
„Hei, Pilar, unde sunt oare
Rozaliile sandale? ”.
„Ah, ce toantă! Ce-i cu tine?
Zi, Pilar! ”, dar pân’ să încheie,
„Doamnă”, strigă o femeie,
„Sunt aici, aici la mine! ”.
„Fata mea o boală are,
Stă-n odaia întunecoasă.
Eu la aer vreau să iasă
Şi-o aduc aici la soare.
Vis avu, cred de la Domnul,
astă noapte, şi-o cântare
auzit-a ea se pare,
Şi-uite, aici a luat-o somnul.
Ţinea ca-ntr-o îmbrăţişare
Mâinile încrucişate;
Eu priveam puţin din spate
Ale ei goale picioare.
Veni spuma alburie,
Şi-mi ridic ochii îndată
Şi-am văzut această fată
Cu pene la pălărie”.
„După trăsături îmi pare
Că ţi-e fiică”, a zis; „ah, dacă
Ar veni puţin la joacă!..
Dar de ce pantofi nu are? ”.
„Uite mâna cum se lasă
Pe picioarele reci, goale!
Luaţi aceste mici sandale
Eu am altele acasă! ”.
„Ce-a urmat, ce-a pus la cale,
Nu ştiu, doamnă minunată;
Şi-am văzut la a mea fată
Rozaliile sandale! ”.
Şerveţele moi îşi luară
Două doamne-adânc mişcate;
Şi-ochelarii iute-i scoate
Franţuzoaica secretară.
Mama-n braţe o ascunde
Pe Pilar, şi-o drăgăleşte;
Ea rochiţa şi-o priveşte,
Care-i simplă, fără funde.
Doamna vrea atunci să ştie
Cu fetiţa aceea ce e,
Căci nu-i bine o femeie
Să plângă de sărăcie!.
„Da, Pilar”, prinde să-i zică,
Dă-i şi rochia şi hăinuţa! ”
Ea i-a dat chiar şi gentuţa,
Şi-un sărut, şi-o floricică.
Noaptea vine întunecată,
Merg spre casa cu grădină;
Şi Pilar şedea în tihnă
În maşină-n partea dreaptă.
Dar un fluture pe cale
I-a grăit că-ntr-o sclipire
A văzut dintr-o privire
Rozaliile sandale.

Perla Sarazinului [La Perla de la Mora]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un sarazin avea în Tripoli,
O perlă roz, o perlă foarte mare;
Și-a aruncat-o în apă într-o zi:
„M-am săturat să văd a ta culoare!”.
Trecut-au ani și lângă-o stâncă vin
La Tripoli.. și plâng aceia care
Văd stând pe țărm nebunul sarazin
Zicând mereu: „vreau să-mi dai perla, mare!”.

Fata din Guatemala

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sub o aripă întunecată
vreau lumii-ntregi să-i dau de știre:
a fost în Guatemala-o fată
ce a murit pentru iubire.
Cu crini buchete am purtat-o
și-am pus pe părți réchii frumoase
și iasomii; și-am îngropat-o
într-o cutie cu mătase.
Unui uituc, cu bucurie,
i-a dat parfumul ei cel tare;
dar el s-a întors cu o soție;
ea a murit de supărare.
Pe pânze-au dus-o, delicate,
ambasadori, clerici de frunte;
și oameni triști veneau în spate
cu flori în mână, multe, multe.
Să-l vadă vrând, entuziastă,
la drum deschis i-a stat în cale;
dar el se-ntoarse la nevastă;
ea a murit de dor și jale.
Ca bronzul din fierbinți cuptoare,
când de adio am pupat-o,
simțeam că-i fruntea ei pe care
în viața mea am adorat-o!..
În râu pe seară se-azvârlise
și scoasă-a fost fără simțire;
se spune că de frig murise,
eu însă știu că din iubire.
Și în capela înghețată
pe două bănci au pus-o în grabă:
i-am sărutat mâna uscată
și-ai ei pantofi din piele albă.
Pe la apus m-a chemat tipul
ce sapă gropi în cimitire;
de-atunci eu n-am mai văzut chipul
femeii moarte din iubire.

Pentru Emma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să nu simți că-ți lipsește vorbirea curgătoare
ce-n dar tu ai primit-o, iar cerul ți-o ia iară,
al tău smalț de mândrețe de ea nevoie n-are,
nici sufletul tău tandru care departe zboară.
Fetița mea, ai grijă, în sursa de durere
ai tăi ochi niciodată nu-i face să privească,
să nu plângi pentru vorbe ce nu îți fac plăcere
și nici pentru acelea ce par să îți lipsească.
Dacă ochi dulci pe față îți pun o strălucire
și-amorezatul suflet în ei se oglindește,
să n-aduci niciodată în ei nori de mâhnire,
c-orice femei de care a mea gură vorbește
nu fac nici cât o clipă din blânda ta privire.

Versuri Simple XXXVII [Versos Sencillos XXXVII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aici e, doamnă, pieptul care
Că-l vei răni prea bine știe;
Să fie-ar trebui mai mare
Ca-n el să-ncapă răni o mie!.
Și sufletul se răsucește
În pieptul meu, dar ce minune,
Cu cât o rană se-adâncește
Cu-atât cânt cântece mai bune.

Nu-Mi Smulge Părul Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu-mi smulge părul alb
Căci el m-a înnobilat;
Orice fir alb e-o urmă de fulger ce-a lovit,
Dar iute-a trecut totul, eu capul n-am plecat.
Sărută-mă pe părul meu alb, fetița mea:
Căci el m-a înnobilat!

Cupa Înveninată [La Copa Envenenada]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De când, o, doamnă, mâna v-am luat-o, albă tare
Și goală, la banchetul desprins dintr-o poveste,
În inima mea bună încerc, în van se pare,
Să mai aud ecoul acelei dulci orchestre!
Și-acea notă impură de vals plin de trăire,
Când brațele-nfocate, în aer plutitoare,
Le-am pus pe inimioara ce n-are lecuire,
Continuă să sune-n urechea iubitoare.
Și ce-armonie blândă, ce veselă rumoare,
Dă sufletului vajnic fermecătoarea glie,
Și sumbrul spirit parcă se luminează tare
Când nota trece-n alta, patetică și vie.
O tot aud întruna! Sunt orb pentru lumină
Și leneșa privire o întorc spre mine îndată,
Cu-aripi de foc se mișcă cea melodie lină
Iar fruntea mea încinsă se-ntinde îngrijorată.
Ah! mâna mea vibrantă prea bine o să știe
Cum nota înaripată din aer să o fure,
Iar tu, prin arta dulce ce o numim magie,
Punând pe-ardenta cupă leandri din pădure,
Când stai la mine-n brațe aproape leșinată,
Să faci să simt în juru-mi parfumuri de coride:
Apoi voi bea din cupa aceea înveninată
Și voi simți în mine amorul ce ucide.

Versuri Simple XXXI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și pictorul l-a pus să ceară
Model de zeu cu aripi moi;
Nu, asta nu! Mai bine voi
Ceva să faceți pentru țară!.
Ar sta prea bine într-o pictură
Figura fiului meu drept;
Dar și mai bine să dea piept
Cu inamicii plini de ură!.
E blond, frumos, cu vorba lină,
Și este nobil și fidel;
Hai, fiule, pentru drapel!
Hai, fiule, pentru lumină!.
Să mergem, fiule, bărbate,
Să mergem; și de-o fi să pier
Să mă săruți; și eu prefer
Ca tu să mori pentru dreptate.

Să Scoți Din Cântec Tot Ce Te Frământă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să scoți din cântec tot ce te frământă,
O, doamnă. Poți trăi fără mânie?
Viața e chin și suferința-i sfântă!
Cum ar putea ochii frumoși să-ți fie
Dacă n-ai plâns și n-ai inima frântă?.
Alungă jalea, bocetele toate,
Cine ca tine-n chinuri se topește,
Nu e femeie, ci divinitate
Ce-a coborât și printre noi trăiește.

Pe Umărul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vedeți: șezând îl port
pe umărul meu:
e ascuns, și văzut
doar de mine!
El îmi strânge tâmplele
cu fragedul său braț,
când în fața fiarelor
durerea mă îngenunchează:
când părul rebel
se îndreaptă țepos,
ce furtună interioară
ca semn întunecat,
ca un sărut ce zboară,
simt în craniul meu
de piatră: mâna lui îmblânzind
nebunul jokeu?
Când în mijlocul mohorâtului
drum de piatră,
zâmbesc, și leșin
de ciudata plăcere,
întind mâna căutând
sprijinul lui?
E ca un sărut invizibil
ce mi-l dă frumosul
copil ce va sta
pe umărul meu.
Sobre mi hombro.
Ved: sentado lo llevo
Sobre mi hombro:
Oculto va, y visible
Para mí solo!
Él me ciñe las sienes
Con su redondo
Brazo, cuando a las fieras
Penas me postro:?
Cuando el cabello hirsuto
Yérguese y hosco,
Cual de interna tormenta
Símbolo torvo,
Como un beso que vuela
Siento en el tosco
Cráneo: su mano amansa
El bridón loco!?
Cuando en medio del recio
Camino lóbrego,
Sonrío, y desmayado
Del raro gozo,
La mano tiendo en busca
De amigo apoyo,?
Es que un beso invisible
Me da el hermoso
Niño que va sentado
Sobre mi hombro.