Jose Marti – Fata din Guatemala

Sub o aripă întunecată
vreau lumii-ntregi să-i dau de știre:
a fost în Guatemala-o fată
ce a murit pentru iubire.
Cu crini buchete am purtat-o
și-am pus pe părți réchii frumoase
și iasomii; și-am îngropat-o
într-o cutie cu mătase.
Unui uituc, cu bucurie,
i-a dat parfumul ei cel tare;
dar el s-a întors cu o soție;
ea a murit de supărare.
Pe pânze-au dus-o, delicate,
ambasadori, clerici de frunte;
și oameni triști veneau în spate
cu flori în mână, multe, multe.
Să-l vadă vrând, entuziastă,
la drum deschis i-a stat în cale;
dar el se-ntoarse la nevastă;
ea a murit de dor și jale.
Ca bronzul din fierbinți cuptoare,
când de adio am pupat-o,
simțeam că-i fruntea ei pe care
în viața mea am adorat-o!..
În râu pe seară se-azvârlise
și scoasă-a fost fără simțire;
se spune că de frig murise,
eu însă știu că din iubire.
Și în capela înghețată
pe două bănci au pus-o în grabă:
i-am sărutat mâna uscată
și-ai ei pantofi din piele albă.
Pe la apus m-a chemat tipul
ce sapă gropi în cimitire;
de-atunci eu n-am mai văzut chipul
femeii moarte din iubire.