Să scoți din cântec tot ce te frământă,
O, doamnă. Poți trăi fără mânie?
Viața e chin și suferința-i sfântă!
Cum ar putea ochii frumoși să-ți fie
Dacă n-ai plâns și n-ai inima frântă?.
Alungă jalea, bocetele toate,
Cine ca tine-n chinuri se topește,
Nu e femeie, ci divinitate
Ce-a coborât și printre noi trăiește.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre acceptarea suferinței ca parte a vieții și transformarea durerii în ceva sacru. Sugerează că prin durere și lacrimi, o femeie se apropie de divinitate, devenind o figură aproape sacră prin capacitatea ei de a îndura.