John Keats – Versuri.pro

Dedicată Lui Haydon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sublima minte, gelozind ce-i bun,
Și-aprecierea pentru-un om faimos,
Stau printre cei trăind fără folos
Prin codrul sumbru sau pe-un drum nebun:
C-acolo unde adevăru-i vag
Găsim adesea doar un singur țel,
Și-ar trebui să se jeneze cel
Ce-adună bani, nefericit beteag.
Slăvit este efortul necurmat
Al geniului și truda lui cea grea!
Dar ce faci când un om favorizat
E ranchiunos și firea lui e rea?
Și multe duhuri l-au aplaudat
Mândre că-n țara lui îl vor vedea.

Pentru Gaw

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, nimfă, ce râzi trist şi-ai ochi adânci,
Oare în ce moment al zilei eşti
Cea mai frumoasă? Şi-unde rătăceşti
Prin labirinturi de cuvinte dulci?
Şi cum pluteşti senin în transe lungi
Cu gândul calm? Şi încotro porneşti,
Cu haina vraişte, zorii să-i găseşti,
Şi-n dansul tău felin prin flori ajungi?
Ai buze de rubin; când le desfaci
Rămân aşa, pentru că stai şi-asculţi:
Dar tu ai fost crescută ca să placi
Şi totuşi habar n-am cu ce mă-ncânţi.
Ce har al tău e cel mai de succes
Voi şti când chiar Apollo l-a ales.

Dragostea Modernă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i dragostea? Păpușă dichisită,
S-o mângâie și s-o răsfețe lenea;
Urzeală de încurcături divine,
Încât neghiobii tineri toți se cred
Divini prin dragoste; și-așa se scurge
O vară, -n căscături și nebunie;
Curând ajunge-al domnișoarei piaptăn
O diademă toată numai perle,
Iar bietele ciubote Welington
A lui Romeo fină-ncălțăminte.
Atunci la 7 bis sta Cleopatra
Și sta Antonius pe Brunswich Square.
Neghiobilor!.. Înalte patimi dacă
Au încălzit odată lumea; dacă
Regine și Soldați s-au zbuciumat
Să cucerească inimi – zău, nu văd
De ce asemeni zbuciumări s-ar naște
Mai multe, mai de rând ca buruiana!
Neghiobilor!.. Ci întregiți-mi iară
Topită perla grea a Cleopatrei
Și zice-voi că toți puteți iubi
În ciuda pălăriilor de castor.

Odă Lui Psyche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ascultă, O, zeiță, tăcutul ritm păstrat
Prin dulce osteneală și amintiri străvechi,
Și iartă-mă când spun c-ar trebui cântat
Misterul tău cel mare la tine în urechi;
Oare-am visat eu astăzi sau sigur am văzut
Cum Psyche, înaripată, zbura cu ochi aprinși?
Absent, printr-o pădure, eu hoinăream tăcut
Când, am simțit deodată c-o să leșin surprins,
Văzând două frumoase făpturi că s-au culcat
Pe iarbă sub frunzișul acela șoptitor,
Cu flori tremurătoare, unde-un pârâu umflat
Curgea ferit de ochii tuturor.
Acolo, în tăcere, pe flori ca-n paradis,
Și argintii, și-albastre, cu un miros ușor
Stăteau întinși în tihnă pe iarba verde-nchis,
Și se strângeau în brațe cu aripile lor;
Niciun sărut, și totuși adio nu-și spuneau,
O picoteală dulce părea a-i despărți,
Dar parcă noi săruturi în taină pregăteau,
Căci dragostea curată în zori îi va-nsoți:
Pe-acel băiat cu aripi eu l-am recunoscut;
Dar tu de lângă dânsul? Hulub păreai a fi,
Și-atunci că tu ești Psyche am știut.
O, ultimă născută, tu ești mai abitir
Decât toți zeii care pe-Olimp au locuit!
Mai mândră decât Phoebe cu stele de safir,
Sau decât cel Luceafăr ce arde-n cer mocnit;
Ești mult mai arătoasă, deși tu templu n-ai,
Și nici altar pe care să pună lumea flori;
Nici cor n-ai de fecioare, care cu-al lor alai
Să-ți cânte de cu seară până târziu în zori;
N-ai glas, lăută, fluier, și nici tămâie care
S-afume din cățuia cea de argint curat
Nu ai altar, oracol cu minte visătoare,
Și nici profet cu duhul inspirat.
O, tu, lumină mare! Acum e prea târziu,
Târziu e pentru lira pe care o evoc,
Și pentru jurăminte prin codrul cel pustiu,
Și pentru tot ce-i sacru, cer, apă, aer, foc:
Dar și-n trecutul care acum e îndepărtat
Văd cât ești de pioasă și cum plutești ușor
Acolo unde-s zeii, pe-Olimpul sfidător,
Și cânt de bucurie, și simt că-s avântat.
Aș vrea să fiu eu corul, căci vreau cu tine-a sta
În fiecare noapte până târziu în zori;
Să fiu și glas, și fluier, și-acea tămâie-a ta,
Ce din a ei cățuie emană dulci vapori;
Să-ți fiu altar, oracol ce soarta o ghicea,
Sau un profet din cei clarvăzători.
Voi fi un preot care îți voi clădi altar
Adânc la mine-n minte, în loc netulburat,
Acolo unde gânduri cu gustul dulce-amar
Foșni-vor precum pinul de vânturi scuturat;
Și-n jur până departe copaci umbroși, în șir,
Se vor urca pe munții cu creste de granit;
Și-acolo, râuri, păsări, albine, și zefir,
Vor adormi Driade pe mușchiul umezit;
Și-n mijlocul acestei tăceri de nedescris
În sanctuar voi pune, așa cum am promis
Ghirlande împletite din mintea ce-a trudit,
Cu clopoței, cu muguri, cu stele cum vreau eu,
Cu tot ce Fantezia vreodată a urzit,
Căci florile ei mândre nu sunt la fel mereu;
Și-acolo vei rămâne cu tot ce-ți este drag,
Cu tot ce mintea-n taină cu grijă va păstra,
C-o torță și-o fereastră deschisă-n noapte larg,
Prin care ea, Iubirea, va intra!

Odă Lui Fanny

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu cer iertare – milă – şi amor!
Acel amor ce nu e otrăvit,
Nu rătăceşte, nu-i amăgitor,
E fără pată, nu e ipocrit!
O! vreau să fii a mea, numai a mea!
Cu forma ta, cu chipul tău frumos,
Cu-amorul tău, cu sărutarea ta,
Cu ochii-ţi calzi, cu pieptul alb-lucios –
Oferă-mi tot, să n-ai sufletul rău,
Nu te codi, căci altfel o să pier,
Sau dacă nu, eu, bietul rob al tău,
Uita-voi, cu al meu destin sever,
De-al vieţii scop – şi tot mereu buimac
Nu voi mai şti ce trebuie să fac!

Lui [Tu]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De-aş fi un trup frumos, al meu suspin
În scoica de sidef l-ai auzi –
Urechea ta –, şi-n inimă l-ai şti;
Iubirea mea m-ar înarma deplin.
Dar nu-s un cavaler biruitor;
Nu îmi lucesc pe piept armuri de fier;
Nu trec prin văi ca un voios oier
Cu buze care tremură de dor;
Dar te iubesc – ca roza dulce eşti
Din Hybla, ce-are mierea ascunsă-n ea
Şi-nrourată freamătă în vânt.
Cu-acestă rouă simt că mă hrăneşti,
Şi luna când pe cer o voi vedea,
Voi strânge stropi prin vrajă şi descânt.

Oda Melancoliei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu, nu pleca la Lethe, nici nu bea
Din vinul de-aconit otrăvitor;
Şi nu răbda sărut pe fruntea ta
Cu-al Persefonei fruct vătămător;
Din rod de tisă nu-ţi face şirag
Şi nu lăsa nici molii, nici gândaci,
Pe Psyche să o roadă, şi nu da
La cucuvele totul în vileag;
Căci umbre vin şi nu ai ce să faci
Şi orice suflet trist vor îneca.
Dar când melancolia va cădea
Ca ploaia dintr-un nor ce-a plâns tăcut,
Ce udă flori ce altfel s-ar usca
Şi-un văl de-April pe deal s-a aşternut;
Pe-un trandafir să pui jalea ce-o simţi
Sau pe un curcubeu iscat de val,
Ori pe bujorii mari, împărăteşti;
Iar când stăpâna-şi va ieşi din minţi,
Tu mâna să i-o prinzi sentimental
Şi cu-ai ei unici ochi să te hrăneşti.
Cu Frumuseţea stă, ce va pieri;
Şi Bucuriei, care-a fost cu ea
Îi spune-adio; lasă doruri mii,
Şi ca albina din otravă bea;
Ah, colo-n templul marii Desfătări
Melancolia are un altar,
Văzut numai de cel ce-n gura lui
Ascunde-al Bucuriei fin nectar;
Şi care va gusta din întristări,
Căci ea ca pe-un trofeu îl pune-n cui.

Această Mână Vie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Această mână vie, acum caldă și-n stare
de cea mai sinceră îmbrățișare,
dacă ea ar fi rece
și în tăcerea de gheață a mormântului,
în așa fel ți-ar bântui zilele
și ți-ar înfrigura nopțile de visare,
încât ți-ai dori ca propria inimă să se golească de sânge,
ca în vinele mele iarăși să curgă viața rumenă
și să ai cugetul liniștit – uite-o, aici este –
o țin întinsă spre tine.

Lui Homer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fiind absent şi foarte ignorant,
De tine şi Ciclade am aflat,
Şedeai pe ţărm şi îţi doreai constant
Pe mări, printre delfini, să fii plecat.
Şi erai orb; dar vălul a căzut,
Căci Jupiter în Ceruri te-a primit,
Neptun un cort din spumă ţi-a făcut,
Şi-albinele lui Pan ţi-au zumzăit;
Pe ţărm, în beznă, focuri licăresc
Şi în prăpăstii sunt copaci şi flori,
În miez de noapte zorii-nmuguresc
Şi ageri sunt cei ochi nevăzători;
La fel şi tu, vezi toate câte sunt,
Precum Diana-n Cer şi pe Pământ.

Dedicație Pentru Nobilul Leigh Hunt [Dedication To Leigh Hunt Esq]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mărirea și splendoarea au trecut;
Căci dacă hoinărim devreme-n zori,
Tămâia n-o vedem scoțând vapori
Spre răsărit, spre-o zi zâmbind plăcut;
Și nimfele nu vor cânta ca-n rai
Și-n coșuri împletite n-or căra
Violete, roze, pentru-a decora
Altarul Florei la-nceput de mai.
Însă mai sunt și alte bucurii
Destinul veșnic îl voi lăuda,
Da-n vremea-n care pe sub pomii vii
Nu-l mai cătăm pe Pan, eu simt cumva
Că cu nimicuri aș putea slăvi
Un om ca tine, prin purtarea mea.