Ion M. Raşcu – Versuri.pro

Plecare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amour de terre lointaine,
Par vous j’ai le coeur dolent..
Jofroi Rudel.
Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu știe ce e valea, ce e priporul.
Pe șine de drumuri-de-fier, lungi și grele,
Mă duc cu flacără inimei mele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările..
Aș vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul și speranța..
În depărtări îmi surâde Franța, Franța..
Spre ea îmi îndrept brațele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbește trist, ca niște vise..
Îl voi uita? Nu vrea să știu. Azi îmi împânt
Toată ființa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popușoiul legănându-se-n vânt,
Și nici soldați murdari blând prin gări.

Livezi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ca-n văi de paradise în vis întrezărite,
Pășesc pe verzi velințe crestate de cărări.
Pe trupu-mi plouă pomii cu brațele dospite
Și-absorb ale luminei tiranice chemări.
Se coace vara-n aer și lin, ca pe conducte,
Se urcă-n țevi de ramuri, ce-nfig în zare căngi,
A brazdei sevă caldă, vibrând sub coji de fructe.
Și seva se bulbucă la capte de crângi.
Și-atunci țâșnesc din ale frunzișului unghere
Gutui ce-atârnă crude, greoi, ca pline pungi,
Sau pere – inimi roșii – sau pumnii rotunzi de mere
Și prune ce par picuri albastre și prelungi.
Având aceeași formă ca șipote de munte,
Din arbori frunza-și cerne izvor de sunte slab.
Aș vrea ca pururi note să-mi susure pe frunte
Și foșnetul livezei să-l sorb ca de pe jgheab.
Colori, stropind spre-azururi avânturi de drapele,
O, fructe dulci, pomana pământului iubit,
Contururi de lumină – umflate ca vântrele –
Pe care ochi de Evă și Adam s-au odihnit.
O, fructe vii, cu linii armonice, eterne,
Cu grațiile pure și-aspectul feminin,
În voi mi-ngrop făptura ca-n puful unei perne
Și sufletul la-a voastră mireasmă mi-l închin.
Mușcând din carnea voastră, spre anteduleviene
Epoci mereu mă poartă senzațiile pure.
Mă simt cum, gol și liber, pe pajiști de poiene
Alerg și cum în fiare arunc cu steiuri sure.
Simt zumzetul de-albine de-atunci cum mă-mpresoară,
Și vântul ce șoptește, și aerul de-atunci,
Și freamătul de frunze cântând ca o vioară,
Și sprintenele pasări certându-se prin lunci.
Livezi fecunde, vaste livezi de pomi ticsite,
Cu fructe care-atârnă ca mii de stalactite,
Livezi, sonore temple cu zvelte colonade,
Cu trunchiuri ce par tuburi de orgă – cu arcade,
Livezi, în pâlcuri dese pe lume semănate
Să recitați poeme de primitvitate.
Mă culc sub bolta voastră de-nalt cavou cu soare
Și beat de pribegia prin spațiu și prin vreme,
Aștept să plângă-n ochiia stelelor paloare
Și-ncet s-adorm sub cerul candidelor poeme.

De Profundis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prea repede-au crescut frunzele de castan,
Prea vertiginos rândunelele au venit spre noi.
Nu mai suntem de mult cei de-un an
Şi vrând-nevrând ne agăţăm de-al morţii convoi.
Am surâs – şi a trecut o clipă cât o eternitate,
Am scris un rând – şi vreme s-a prăbuşit peste foaia mirată.
Resemnaţi, ascultăm metronomul inimii cum bate.
Singurătatea haotică ne încercuieşte turburată.
Unde să ancorăm?
Doamne, întinde-ne crucea suferinţei tale,
S-o sărutăm şi să plângem pe trunchiul ei neprihănit.
Totul pluteşte în haos, în paragini, în vis,
Numai Tu eşti singurul sens al existenţei fatale.

Statuile Albastre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Statuile albastre, în parcul prins de ceață,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc..
Și singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Și-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheață.

Aleele deșarte, ca brațe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări..
Și ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopței simfonie.

Statuile veghează și-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viață și de-o iubire sfântă.

.. Mereu lumina ninge; aleele sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Și-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

Pastel Marin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Deasupra turnurilor negre, peste coloane şi clădiri,
Planează doruri efemere şi Eol plânge-n aiurare.
Visează portul prins în vraja firmamentalei străluciri,
Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.
Din temple, ca din vis, răsună un cânt de rugă, vibrător,
Seninul plânge lacrimi calde, licăritoare şi divine.
Bizare păsări colorate spre ceruri strigă cobitor,
Rotesc sub bolţile sonore şi-adorm prin antice ruine.
Pe stânci de marmură spumată, în largul mării luminat,
Apar castele ca din basme, grădini şi pomi cu fructe blonde.
O barcă goală rătăceşte pe-albastrul val imaculat,
Ca o supremă salvatoare, plutind spre pânze vagabonde.
Şi totul parcă-n vis trăieşte, un vis al unei minţi bolnave,
Evocatoare de ruine, de mări, de temple şi de nave.
Răsună clopote departe, ca de prin sfere planetare,
Ca-n filme cenuşii şi triste plutesc corăbiile-n zare.

Amintirile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent..
G. Apollinaire.
Amintirile-s ghiulele atârnate de picioare..
Vrea să zbori şi iar te cheamă glasul viului trecut.
Retrăieşti (a câtea oară?) clipele nemuritoare,
Ce purtatu-te-au pe braţe către-un ţel necunoscut.
Lest greoi – încerci adesea să-l împrăştii peste bord,
Să plantezi în atmosfera viitorului – acvilă,
Îndreptându-te feeric către rada unui port
Aerian, departe de-orice vag ecou cu iz de-argilă.
Însă dura amintire te-ncadrează-ntr-un chenar
Obsedat, pe care veşnic îl străbaţi pe negândite,
Luminându-i şterse-aspecte cu privirile-ţi far,
Ce descoperă atâtea perspective netrăite.
Le reiai povestea-n minte, ca pe nişte rugăciuni
Ce-ai şopti vrăjit la-ndemnul sidefului Rozariu.
Pretutindeni seameni viaţă, animând ca prin minuni
Veşteda crenuşă-a Vremei, ce zăcea în Columbariu.
E un rol jucat pe-o scenă uriaşă; e-un motiv
Melodios, ce tot revine-n gândul obosit de visuri..
Dar te simţi robit de taina glasurilor de abisuri
Şi-ai dori să tai aceste funii de balon captiv.

Sirenele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-și plânge veșnica-i durere,
Plutesc ușor spre zarea-ndoliată –
Gigantici fulgi desprinși din alte sfere.
Plutesc ușor, și-n părul lor de zâne,
Ce le-nveșmântă-n haină de mătasă,
Își joacă luna stinsele-i reflexe
Și-n ochii lor tot farmecul își lasă.
Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Șoptesc târziu, cu drag înlănțuite,
Și fragede cântări spre cerul nopții
Înalță-n taina firei adormite.
Și cântul lor trezește marea-ntinsă,
Când spre-nălțimi eterice se stinge,
Căci plâng pe țărm pădurile virgine
Și plânge valul ce de val se-atinge.
Și cântul lor răscoală firea-ntreagă,
Cufundă mari corăbii în abisuri,
Corăbii ce porniseră în larguri
Cu pomi de aur și grădini de visuri.
Distruge tot, și tristele catarguri
Plutesc mai merge ca pe ceruri norii..
.. Și-atunci, privind spre stâncile vrăjite,
Se duc atrași spre-adâncuri călătorii..

Sub Bolți de Vis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plutesc ușoare
miresme dulci
de flori rozalbe..
Bănuți de soare,
sub bolți de vis,
atârnă-n salbe.
Catolic templu
umil și trist
exală cânturi..
Pe zid contemplu
icoane vechi..
Și-n albe-vânturi.
pribeagu-mi gând
se-nalță lin
pe note grave
și-ascult plângând
înfiripări
de rugi suave.
Prelungi drapele
cu sfinți ciudați
par vii cascade –
pustii vântrele
pe mări de-argint
când noaptea cade.
Pornesc cu vântul
acorduri grele
de bronz pribeag
și pe mormântul
atât trupuri
dansează vag.
Cu-aripi sfioase
imagini dragi
planează-n taină:
visări duioase,
iluzii mii
te-mbracă-n haină.
multicoloră
de moi
și fermecate –
o auroră
pe zări pustii
de mări pictate.

Felinarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ah, felinarul stins, la colț de casă,
Stingher, pătat de gaz și de rugină,
Satisfăcut că-n cer e lună plină
Și că de-acuma toți în pace-l lasă
Să doarmă liniștit și să viseze
În tihna străzilor nemăturate..
În noaptea are viziuni ciudate,
Când pomii-n juru-i se deprind s-ofteze:
El intuiește epoci viitoare,
Cu stâlpi – în locu-i – de metal vopsit
Și cu lumini puternice pe creștet,
Ce strălucesc ca niște stropi de soare..
Se simte mic, uitat și-atât de veșted
În toropita nopții atmosferă!..
Un singur gând îl mai înviorează:
C-așa, umil, cum pașnic vegetează,
El și-a-mplinit modesta lui menire,
Și astăzi – în obșteasca devenire –
Simbolizează un sfârșit de eră.