Les souvenirs sont cors de chasse
Dont meurt le bruit parmi le vent..
G. Apollinaire.
Amintirile-s ghiulele atârnate de picioare..
Vrea să zbori şi iar te cheamă glasul viului trecut.
Retrăieşti (a câtea oară?) clipele nemuritoare,
Ce purtatu-te-au pe braţe către-un ţel necunoscut.
Lest greoi – încerci adesea să-l împrăştii peste bord,
Să plantezi în atmosfera viitorului – acvilă,
Îndreptându-te feeric către rada unui port
Aerian, departe de-orice vag ecou cu iz de-argilă.
Însă dura amintire te-ncadrează-ntr-un chenar
Obsedat, pe care veşnic îl străbaţi pe negândite,
Luminându-i şterse-aspecte cu privirile-ţi far,
Ce descoperă atâtea perspective netrăite.
Le reiai povestea-n minte, ca pe nişte rugăciuni
Ce-ai şopti vrăjit la-ndemnul sidefului Rozariu.
Pretutindeni seameni viaţă, animând ca prin minuni
Veşteda crenuşă-a Vremei, ce zăcea în Columbariu.
E un rol jucat pe-o scenă uriaşă; e-un motiv
Melodios, ce tot revine-n gândul obosit de visuri..
Dar te simţi robit de taina glasurilor de abisuri
Şi-ai dori să tai aceste funii de balon captiv.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema amintirilor apăsătoare care împiedică evoluția personală. Protagonistul se simte prins în trecut, incapabil să se desprindă de ecourile acestuia, dorindu-și să se elibereze de lanțurile memoriilor.