Amour de terre lointaine,
Par vous j’ai le coeur dolent..
Jofroi Rudel.
Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu știe ce e valea, ce e priporul.
Pe șine de drumuri-de-fier, lungi și grele,
Mă duc cu flacără inimei mele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările..
Aș vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul și speranța..
În depărtări îmi surâde Franța, Franța..
Spre ea îmi îndrept brațele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbește trist, ca niște vise..
Îl voi uita? Nu vrea să știu. Azi îmi împânt
Toată ființa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popușoiul legănându-se-n vânt,
Și nici soldați murdari blând prin gări.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a pleca spre un viitor mai bun, lăsând în urmă un trecut trist. Călătoria este văzută ca o modalitate de a regăsi speranța și avântul, chiar dacă asta înseamnă o despărțire dureroasă de locurile familiare.