Ioan Alexandru – Versuri.pro

Cerul și Pământul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n țărâna seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Și-n văzduh va amuți larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut și tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matcă
Ușoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi și ne-om cunoaște
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineața fi-va,
Fi-vor ani fi-va și reveni-vor blânde
-N veșted vânt aprinsele tulburătoarele zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ și cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Ramâne-va lumina din văpaie
Ramâne-va uitarea din cuvânt
Ramâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.

6 August

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se schimbă frunzele-n păduri
Creștetul verde-ncepe să pălească
Se-ntâmplă-n viețuirea tuturor
Un fel de împăcare nelumească.
Începe toamna, cețurile-n zori
Întârzie să plece de pe țară
Ștergare uriașe atârnă de stejari
Și-i foarte frig pe lumea din afară.
Toate se-ntorc de-acum spre miezul lor
Columba strigă apele pe nume
Sâmburele lin de milă legat interior
Și-arată fața rece către lume

Pantocrator la Borzești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din fresca veche de la început
N-a mai ajuns prin veacuri de urgie
Decât obrazu-acesta-nseninat
Ce ține cerul peste ctitorie.
Săgețile barbarilor nu l-au învins
Adânc atinsă-i fruntea înstelată
Și ochii sparți și buzele cuvânt
În dreapta libertății sfârtecată.
Dar Pantocratorul rămas întreg
La chip întocmai și la-nfățișare
Din peșterile oarbe spânzurat
Se uită milostivul cu-ndurare

Cititor la Neamț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te păstrează cronica-n culori
Îmbunătățit la-nfățișare
Barba ca argintul lămurit
Și obrazul pal de lumânare.
Fără pic de sânge pământiu
Și pe buze nici o pătimire
Și cuvântul când te-nvrednicea
Dobândeai viața-ntru slujire.
Ani de miezonoptici în priveghi
La lumina candelei domoale
Cu dulceața imnelor în grai
Sub icoana crucii monahale.
Clopotele-n turn între păduri
Peste văi și dealuri legănate
Și mereu răspund chemării lor
Turmele de jertfă de pe sate.
În sobor la Neamțu cufundat
Râu-adânc în neam la rădăcini
Te-a sorbit întreg poporul meu
Și-a rămas în mână cu-o lumină.
Și Moldova-n lacrimile ei
Te-a țesut Paisie străine
Să nu poți alege în pământ
Țărna ta de cea care te ține

Boul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Încet se mișcă boul pe pământ
Abia născut azi-noapte în poiată
Coarnele de aur în cap i-au și mijit
Și sub picioare țara-i închegată.

Trei ani păscând pământul a deprins
Întocmai rânduielile din fire
De când e lumea boul e cu noi
Cel mai bătrân de zile la privire.

Când iese el cu plugu-n univers
Să spânzure pământul peste apă
Nu mai rămâne-n țară decât urciorul gol
În cimitirele fără de groapă.

Și când se-ntoarce seara pe pământ
Cu cerul după el în rotocoale
Se umple satul de căldura lui
Și pruncii dănțuie în osanale.

Și când se-așează boul rumegând
Sub cerul înstelat a priveghere
Se-aud pe dealuri holdele plecând
Cu munți cu tot spre zorii de-nviere

Grigorescu la Agapia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Şi-n loc de foc să-şi lepede privire.
Te-ai tot lovit cu graiul de pereţi
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morţi şi nici de pe scriptură.
Şi când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ţi s-au aprins în mână
Şi-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână.
Şi de la sine-a curs şi s-a mulat
Şi carnea s-a lipit de oseminte
Şi pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte.
Acuma stau la pândă-nveşmântaţi
Cum fost-au nevoiţi de priveghere
Şi ca să nu slăbească în extaz
Începu-şi ziua printr-o junghiere

Pruncii Mei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să pot scrie imne pentru țară
Îngenunchi în fiecare seară
La lumina lămpii de oloi
Am nevoie, pruncii mei, de voi.
Să luăm de dincolo putere
Suferințele-ntru înviere
Cu răbdare-n lacrimă să țes
Peste bruma noastră de cules

Izvorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Izvorului asemeni sunt și eu
Cutremurat sub stelele de vară
Cu cât e cerul mai fără de vânt
Cu-atât lăuntrurile mele se-nfioară.
Nu dinafară-i zvon ce mă frământă
Nici din adâncuri, nici de sus
O umbră s-a desprins din slavă
Icoana ei în mine a apus.
Din ce în ce sunt cercuri mai adânci
Și mai departe horele pe ape
S-a deșteptat în mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde și-ncape.

Agapia, Iubirea Va Rămâne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iar stelele de vor pieri pe cer
Și amorți-vor umbrele-n țărână
Și s-ar întoarce toate în mister
Agapia, iubirea va rămâne.
De va pieri credința pe pământ
Și fiece nădejde va apune
Și s-or trezi pustiile pe rând
Agapia, iubirea va rămâne.
Lăcustele pe cai de-or năvăli
Și-nroși-vor apele-n fântâne
Și cerurile de s-or desfrunzi
Agapia, iubirea va rămâne.
Iar morții de vor învia
Și de-ar începe raiurile mâine
Și îngerii vederii s-ar lua
Agapia, iubirea va rămâne.
Ea singură în lume-i mai presus
De-mpuținare și de devenire
Fără-nceput și fără de apus
Agapia, iubire din iubire.
Pe-un râu în munți în inima Moldovei
Strămoșii mei au picurat un schit
Și-n umbra lui pe clopotele slavei
Cu duhul sfânt pe veci s-au logodit.
Și-au început cântările în șoapte
Și-mpodobirea cortului ușor
Când pogorî-va Mirele în noapte
Să afle-aprinse candelele lor.
Să nu-și zrobească blândele călcâie
De-ntunecimea stâncilor pustii
Miroase varsă munții de tămâie
Și privegherea sfintelor chilii.
Și-n ctitorie-nșiruiți în strane
Să țină paradisului de uși
Zugravii reținut-au în icoane
Pe cei mai blânzi dintre părinții duși

Psalm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Oriunde plec Tu ești mereu cu mine
Unde-aș fugi să nu pot fi ajuns
Sunt singur, e noapte, însă mă ruine
Nelegiuiri cu câte Te-am străpuns.
De fața Ta nimic nu mă ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are destule unde
Să-mi dea odihnă nemărturisit.
Nici lacrimile nu mă mai încearcă
De teama Ta și ele-au amuțit
Porunca-i pus în toate să mă-ntoarcă
Să mă predau unde Te-am pângărit.
Știu că o faci din mila Ta cea mare
Ce nu Îți dă odihnă să mă uiți
Să-mi treacă zilele fără lucrare
Cu fața Ta de-acum mă confrunți.