Dominic Stanca – Versuri.pro

Liniște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Liniște..
Liniște..
peste tot numai liniște..
Mi-e atât de bine aici lângă liniște,
lângă cerul adus, încovoiat ca un ram
peste inima mea, când inimă n-am,
peste cântecul meu, când cântece n-am,
peste dragostea mea, când dragoste n-am,
la marginea lumii, când lume nu am..

Pe Deal un Sat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În satul ăsta-nsingurat
nici câini, nici clopote nu bat.
Nimic nu-i tulbură zidirea:
nici pașii mei, nici amintirea,
nici foc, nici molimi, nici jivine
și nici păreri de rău sau bine.
În dalba lui singurătate
dorm oile pietrificate.
Pacea-i așijderea din veac:
oasele zac,
pietrele tac.

Nimic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nimic, niciun cuvânt / Din liniștea ta te întorci / ca un fir de iarbă ... →

Strada Dealului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Strada urca tăcută spre cer
până la ultimul șir de uluci.
De-acolo, începea amurgul:
și vânăt, și roșu, și cu frunze de nuci.
Gardul zăcea povârnit spre cărare,
vița de vie luneca după vânt,
nucii șopteau cu frunze amare,
își lăsau umbra peste partea mea de pământ.
Vechi păpădii – constelații fugare –
plecau de la noi, pâlpâiau pe ziduri.
Nu ne mira niciun semn de întrebare,
Galbene vești picurau prin grădini.

Sifonarul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce polifonie în căruciorul său mic!
În lacra lui verde cu păuni și cu stele.
În laboratorul său portativ
pe care-l trăgea singur, ca un căluț costeliv,
cling-clang sau cling-cling.. obsesiv pe pavele.
Cling-clang armonios cu sticlele pline
pe panta pieptișă, dantelată a străzii,
cling-cling zgomotos cu sticlele goale
dansând dezaxate între șipcile lăzii.
Și ieri ca și azi și azi ca și mâine –
cling-clang la deal, cling-cling la vale –
trecea sifonarul cu sticlele pline,
trecea sifonarul ca sticlele goale.

Inima

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

„Um hieft menger Geleften
do sticht ein gelden Koast’;
drenn luat bahet verschlossen
meng jang verleftet Harz”.
„Nevastă-mea acasă
aține-ntr-un săltar
o inimă de zahăr
ce datu-i-am în dar.
Închis-o-am sub cheie
și cheia am dosit,
ca pentru totdeauna
să-i stau zălog iubit..
Ci dânsa nu s-ar spune
că-i mândră de zălog.
Mai bucuroasă-ar pune
mălai sau hrișcă-n loc.
Mereu se minunează
că-i coastănu-ncuiat
și veșnic cere cheia
și zice c-a uitat..
Dar las’ că și uitarea
își are leacul ei!
O să presar paprică
pe inima mea dulce
și, ca să n-o mai uite,
i-o dau ca s-o mănânce.. ”.
Așa cânta odată –
și zău, cânta frumos –
în târg la Orăștie
un sas de la Romos.
Eram și eu pe-acolo,
și tot aleanul său
l-am scris în cartea asta,
mai bine sau mai rău.

Linie Rusticǎ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Livezile poartă în scutec florile;
ca un tub de orgă sună morile.
Un pom uscat, defuncta iubire;
vânt furișat printre crengi, subțire.
O pleoapă, ceața serii lăsată;
orologii ruginite fără să bată.
Seară vastă, râsetul teafăr;
la căpătâi de veghe un luceafăr.
Numai morile, morile
nu-și mai tac plânsorile.
Peste toate, clapele
scutură lumina desfrunzită, apele.

Profesorul de Gimnastică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îl găseai la masa cafenelei scriind,
îl ascultai la cursuri vorbind despre-o floare,
despre Eminescu, Arghezi sau Blaga, despre sonet sau rondel,
deși materia lui,
o dexteritate banală
pe care-o preda o singură dată-n săptămână
n-avea nimica de-a face cu Limba Română.
O gravă înțelepciune, mai în vârstă ca el,
îi călăuzea pașii, acțiunile, vorba.
Semna editoriale la foaia locală
și din când în când își încredința poeziile
unor elevi silitori, mai mult sau mai puțin talentați,
să le declame la câte-o serbare școlară.
(Și nu erau poezii cu nimic mai prejos
decât ale multor confrați consacrați zgomotos.).
Dintre foștii săi elevi de liceu
mulți, foarte mulți au ajuns în posturi înalte,
dar nimeni, nici barem unul din ei
nu l-a ajutat la adâncile lui bătrâneți
sa-și vadă poeziile înmănuncheate-ntr-o carte.

Frizerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Te rădea într-un ciob de oglindă,
lângă soba de tuci,
pe un scaun cu paiele scurse.
Te rădea după cum voia el să te radă.
Te lăsa cu obrazul pe jumătate zoit
și ieșea pe scări să-și fumeze țigara.
Apoi se vâra după sobă
și râdea
– râdea cu gura lui lată –
schimonosindu-și fața,
boboșindu-și ochii lui basedovieni.
Și nu știai de ce râde:
de tine,
de el,
de scaunul scurs, caraghios?
Nu puteai tu să afli.
Și nici măcar nu puteai să pricepi.
Apoi până în cele din urmă
îți dădea de capăt,
după ce mai făcea o escală,
fie pentru râs,
fie pentru urinat,
fie pentru înc-o țigară.

Orăștie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Senină te las, precum ești,
cunună de cer și pământ.
Iezii te pasc prin livezi,
mult azur îți spânzură-n vânt.
Cer luminos, unduios te adie
și flutură cald peste-nalte podgorii,
unde o gaiță hoață pe care o știu din pruncie
ascunde struguri în praf sub aripa morii.
Albă, tăcută te las și încinsă de râuri,
lume de blânde poveri și de calme contururi,
stăpânite culori de străvechi păpădii.
Numai anii – pești argintii – nu se-ntorc
prin albia serii, uscată acuma,
în albul zăvoi, unde plopii stingheri
cu brațe mișcate pe sus caută luna.