Dominic Stanca – Sifonarul

Ce polifonie în căruciorul său mic!
În lacra lui verde cu păuni și cu stele.
În laboratorul său portativ
pe care-l trăgea singur, ca un căluț costeliv,
cling-clang sau cling-cling.. obsesiv pe pavele.
Cling-clang armonios cu sticlele pline
pe panta pieptișă, dantelată a străzii,
cling-cling zgomotos cu sticlele goale
dansând dezaxate între șipcile lăzii.
Și ieri ca și azi și azi ca și mâine –
cling-clang la deal, cling-cling la vale –
trecea sifonarul cu sticlele pline,
trecea sifonarul ca sticlele goale.

Sensul versurilor

Piesa descrie viața monotonă și ciclică a unui sifonar, evidențiind sunetul caracteristic al căruciorului său și contrastul dintre sticlele pline și cele goale. Sugerează o existență simplă, dar repetitivă.

Lasă un comentariu