„Um hieft menger Geleften
do sticht ein gelden Koast’;
drenn luat bahet verschlossen
meng jang verleftet Harz”.
„Nevastă-mea acasă
aține-ntr-un săltar
o inimă de zahăr
ce datu-i-am în dar.
Închis-o-am sub cheie
și cheia am dosit,
ca pentru totdeauna
să-i stau zălog iubit..
Ci dânsa nu s-ar spune
că-i mândră de zălog.
Mai bucuroasă-ar pune
mălai sau hrișcă-n loc.
Mereu se minunează
că-i coastănu-ncuiat
și veșnic cere cheia
și zice c-a uitat..
Dar las’ că și uitarea
își are leacul ei!
O să presar paprică
pe inima mea dulce
și, ca să n-o mai uite,
i-o dau ca s-o mănânce.. ”.
Așa cânta odată –
și zău, cânta frumos –
în târg la Orăștie
un sas de la Romos.
Eram și eu pe-acolo,
și tot aleanul său
l-am scris în cartea asta,
mai bine sau mai rău.
Sensul versurilor
Un sas cântă despre o inimă de zahăr oferită soției, care nu pare să o aprecieze. El se simte ignorat și se gândește să facă inima mai picantă pentru a-i atrage atenția.