Te rădea într-un ciob de oglindă,
lângă soba de tuci,
pe un scaun cu paiele scurse.
Te rădea după cum voia el să te radă.
Te lăsa cu obrazul pe jumătate zoit
și ieșea pe scări să-și fumeze țigara.
Apoi se vâra după sobă
și râdea
– râdea cu gura lui lată –
schimonosindu-și fața,
boboșindu-și ochii lui basedovieni.
Și nu știai de ce râde:
de tine,
de el,
de scaunul scurs, caraghios?
Nu puteai tu să afli.
Și nici măcar nu puteai să pricepi.
Apoi până în cele din urmă
îți dădea de capăt,
după ce mai făcea o escală,
fie pentru râs,
fie pentru urinat,
fie pentru înc-o țigară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență umilitoare la un frizer, unde clientul este la mila frizerului excentric și insensibil. Accentul cade pe neputința clientului de a înțelege sau controla situația, evidențiind o formă de satira socială.