Dante Alighieri – Baladă, Mergi Să-l Regăsești

Baladă, mergi să-l regăsești pe Zeu,
cu el te du la doamnei înainte
și-ngenuncherea mea și cântul meu,
stăpânul meu să i le spună-n minte.
Să mergi, baladă, așa-nchinată,
încât chiar fără soț, prin lumea toată,
să îndrăznești să te petreci,
dar dacă vrei ca sigură să fii,
găsește-l pe Amor în veci,
nu-i bine fără el să umbli către ea;
acea femeie care printre vii
i-e dat să te audă-așa,
e fată de mine mâniată.
Cu tine el dacă nu se arată,
cu ușurință te va rușina.
Prin dulce sunet când tu ești cu el,
începe aceste cuvinte,
după ce vei culege mila ei:
„Doamnă, solie sunt în așa fel
celui ce mă trimite, și când vrei
binevoiește să-l asculți prin glasul
meu. Amor
la frumusețea ta îi duce pasul,
și-i schimbă chipul după cum îi place:
deci dacă la alta să se uite-l făcu,
să-l înțelegi, dar inima-i încoace.
Doamnă, în duhul său ești numai tu
și te slujește în fiecare gând:
devreme fu al tău, nu rătăci nicicând.”
Și dacă nu te crede, pe Amor
să-l ia la întrebări, el ce mă știe:
iar la sfârșit, fă-i rugăciune vie,
să-mi poruncească printr-un crainic să mor;
și va vedea vasal ce se supune.
Spune-i celui ce-i cheie de milă întru toate,
mai înainte de-a sfârși îngenuncherea,
și el va ști să-mi facă iar dreptate:
„Pentru favoarea suavei mele rime,
rămâi aici cu ea; chibzuind spune
despre robul tău precum îți vine;
și dacă-l iartă pentru rugăciune,
un chip frumos fă să-i vestească pace.”
Nobila mea baladă, când îți place,
mergi către ținta glorificată-n tine.