Versuri corectate și adnotate
Lăsând Sinaia, plaiul suitor răzbateSpre stânci rostogolite într-al Peleșului vad,Peste puhoaie, ferigi, buturugi, zăgazuri răsturnate,Acolo izbucnesc Carpații o cetate din oștiri de brad.Bucegii amenință ca iazme-n urmă, dedesubt,Pe când urcușul, drum spre cer desface,La văgăuna unde stau molizii cu vârful rupt,Cuvântul sufletului, cântec se preface.Torentul prăbușit, în fund de văi vuiește,Când din hățiș spre pragul … Citește mai mult
Precum lumina unui singur soarePrin lumea-ntreagă-și răspândește focul,Chemând la viață nouă pe tot loculPuterea cea-n etern renăscătoare.Se luptă-n veci prin nori să se strecoareȘi-n văi și munți și-n codrii vezi tu joculLucorii ei ce-aduce iar noroculBogatei toamne-a-tot-dăruitoare.Un suflet mare tot așa învieCu sfântu-i foc ce-n juru-i răspândeștePe cei ce stau pierduți în letargie.Nu vrea să … Citește mai mult
Zise Crist: «O să mă vândăUnul dintre voi! » Şi-amarăI-a pătruns atunci durereaPe-ucenici, şi-L întrebară:Doamne, eu?.Şi Ion nestrămutatul,Vai, şi Petru, plin de spaimă,Şi-mprejur din nou cu toţiiTremurând pe rând îngaimă:Doamne, eu?.Ce să zic atunci eu, biata,Eu cu inima mea slabă –Când şi cei tari în credinţă,Când şi însăşi stânca-ntreabă:Doamne, eu?
De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu,Și-atâția cască-gură de-avalma-n jurul meu.Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc,Cu bețe mă-ntărâtă să nu stau la un loc.«Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e! » Și stauPrivind cum hărțuită din colț în colț eu dau.Voi râdeți fără de milă și lacomi de privit,Pe când eu, biata, tremur … Citește mai mult
Vai, ce durere-n suflet,Pământule, tu porți –De mii de ani tu singurÎngropi copiii morți.Și-așa de multe lacrimiTu plângi de mila lor,Din cer să-ți fie DomnulA-tot-îndurător.Dar câți copii la sânu-țiMereu tu ai să strângiȘi mii de ani, Pământe,Vai, cât o să mai plângi!
Mai ia-mă-n poală, mamă dragă,Că-i noapte-acum de tot,Și-așa-i de lung și larg iatacul –Mi-e somn de nu mai pot.Să-mi cânți și cântecul de-aseară,Să-mi spui și basme-apoiCu zmei, să ne zbârlim iar, mamă,De frică amândoi.Și când mi s-or închide ochiiUșor tu să mă puiÎn pat cum faci când stând plecatăZici: puiul mamei, puiu!
Vai, rușinos m-ați țintuitÎn lanț, pe un aspru colț de stâncă,De orice odihnă sunt răpitȘi simt în pieptul meu rănitDurere-adâncă. Turbat de ură, tremurând,Și chinuit de-a mea iubire,Uitat de oameni în curând,Gonit de zei, nemaisperândVreo mântuire. Eu trebuie să mor mereuÎntr-o eternă agonie,Cu toate-acestea, sunt tot eu,Cel ce-am zidit ca Dumnezeu,Fâptură vie! Răzbunători, voi m-ați … Citește mai mult
Dulce și fermecatăDâmbovița, apa ta,Cel ce te-a băut o datăVeșnic tot la tine-ar sta.Am băut din tine toatePrea cu mare drag și eu,Că-ngropai în tine toateViața și norocul meu.M-ai legat, tu, dulce nume,De-al tău mal, tu m-ai legat,De când doarme-aici-ngropatCe-am avut mai drag pe lume.
Cu gene-ncins-a ochii tăiCel ce-a creat din veci iubirea,Iar ei sclipiri de soare-au prinsȘi-un fulger umed li-e privirea.Cu drag eu genele-ți atingCu genele-mi de tremur pline,Din ochi clipesc aprins și des –Și astfel te sărut pe tine.Bătând din aripi, când ne suntUnite-aprinsele pleoape,E parcă soarele-ar luciȘi-ntr-însul ne-am uita de-aproape.Atunci eu sorb în ochii meiPrivirea ta, … Citește mai mult
Striga poporul: „Apă! Noi murim!”Privea proorocu-ntinderea pustieȘi cerul sur: „Tu, Doamne, dacă ești,Să nu mă lași, rostește-al tău „să fie”!Puteri tu dă, Părinte, mâinii meleȘi lasă-mă din stânci să scot izvorul,Stăpâne al vieții, îndură-te să scapDe-o moarte-așa cumplită, azi, poporul.Tu m-ai chemat, Iehova, iar acumMă lași în cea mai dureroasă vreme,Să fiu ucis de-ai mei, … Citește mai mult