Ține dintâi ghiocul la ureche
Și-ascultă, pierzându-te-n visare:
Că din scoică geme revărsare,
Zbuciumarea mărilor străveche.
Întreg glasul hăulitor al valurilor
Câte au volburat tăinuire ferecată:
Frământare în vaer preschimbată,
Tălăzuind în vecii vecilor.
Apropie urechea asupra inimii mele
Și ascultă, deslușind ce spune.
Glasul dintâi, al lumilor străbune
Sună peste mări, prin raze de stele.
Ca valuri luptătoare, răscolind,
Leagănă dorul lăuntricei tăinuiri:
Cu dureri, cu nădejdi, cu amăgiri,
În vecii vecilor, tălăzuind.
Sensul versurilor
Piesa explorează conexiunea profundă dintre suflet și mare, sugerând că marea poartă ecourile trecutului și ale emoțiilor umane. Ascultarea mării este prezentată ca o modalitate de a accesa amintiri și sentimente adânc înrădăcinate.