Versuri corectate și adnotate
Noi nu-ntrebăm dacă-i place.Ajunge că orice sunet e și zvâcnire.Izbim din vătrai și-i seară.Iar larma, prin carnea cetății lui,prin câlții acelor lui antene.Cum ar plânge metamorfozeori ginți dispărute și fără scriere,adulmecă luna plină;ascultă-n pământ ca un arbore.Noi nu-ntrebăm dacă place.
Aurică, spuneauAureleAurelAurAu.Iar eu reușisemca un câinesă fiu chiar aceste sunete.Hau, făceamjada, spuneamsi, spuneamne.Nemaiștiind unde mi-i capulde parcă cine știe ce mare lucrumi-ar fi dat.Răurău destuldestul de rău numai cu atât să temulțumești.Pe pământ
Eu nu cred că trebuie să tacă poetul.Dar nici să cânte nu cred că trebuie.El are-n mâini miliardede monetedin colecția-i de cuvinte,care odată la fiece generație se aprind.El deține metode de torturămai nemiloase,spre a-și întinde vertebrelepână-n punctul de unde vede.
Lupul din fabulă are chip curat.Și tigrul și vulpea și hiena au inimăbună. De ce prin vârstem-aș plânge? Un soare interiors-aprinzi, pe când simplul comediantîi dă nume vântului.
Cu o carte a mea mai veche amvorbit la telefon.Vroiau să știe cu toții ce e pe-acasă,ieșeau intrau îmbujorați de dialogși n-am putut rezista.Pasărea albă venea până-n dreptulgeamului.Fete subțiri se sprijineau de marinarisă nu le ia vântul.S-a băut mult.
Cuvânt spaniol însemnândși după-masă și seară.Inventat(de un timp, mă gândesc)pentru mine într-o doară.Don Quijote și Don Juanîmbrățișați,sprijinindu-se și-mbrâncindu-seîn drumul spre han.
Trilul din fluier de răchităoprește un avionÎl face de douăzeci de orisă se-ntoarcă în jurul cozii
Credeam că de umilință ne-am separat,Dar umilința ca și iubirea e străveche.Un om înghite flăcările și flăcărileating nivele profunde până când iarășisunt râs și aer și lacrimă. Nimeninu-i alarmat. Trenuri pleacă și vin.Ziua moțăie cu zăpadă.
O carte-a căzut din raftEram pe scară, n-o mai puteam opriReușisem chiar s-o ating dar îmi scapă iarCădea c-un fel de sadismFusese una din marile-mi iubiriAjunsă jos zăcea ruptă, un măcelS-a hăcuit ca un samurai
Fratele altoiește în grădinăBunicul bate-ntre cânepi coasaMama strigă la uliul dinspre vântTatăl intră din țări cu caiiIar eu mă voi smulge din acest basmUn munte scapă-n albastru lunaDeodată roata fântânii scâncește surdSub pernă Tonio Kroeger.