Umblă-n aprilie și în mai, pe câmpuri,
frate statornic florilor de măr, de cireș, de prun;
adormi în plin soare pe stăvilar lângă undiță.
Nimic nu e fără sens în dialectica devenirilor.
Și lasă să te întreacă-n agoniseli toți și toate.
Din fuioare de sălcii groase îți leagă la gât cravată
și fredonează cu mestecenii și cu plopii argintii.
O să vezi cât de simplu se-mpacă viața cu moartea.
De lilieci, de șopârle, de rouă, nu te feri.
Împre 50 de ani se mai poate să fii nebun.
Nu pierde luna mai și aprilie, ține minte.
Cai fluturându-și coama sunt semnul că n-ai greșit.
Și că dreaptă răsplată îți vestesc vizitiii serii –
berzele plutitoare, fântânile fără cumpănă,
turlele singuratice și iubitul, iubita.
Orice s-ar spune, pleacă și nu-ntreba cât jertfești.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre acceptarea trecerii timpului și apropirea de maturitate, îndemnând la conectarea cu natura și la găsirea sensului în lucrurile simple. Sugerează că nebunia și bucuria pot exista la orice vârstă, iar renunțările sunt parte din drum.