Versuri corectate și adnotate
Intoleranță.Sunt slabă, probabil. Și ochii-mi sunt slabi.Nu deosebesc culorile intermediare,pentru că se lasă iubită de crabimi-e scârbă de mare.Nu trec de hotarul albastru un pas,de teamă că n-o să mai știu să mă-ntorc,ca viermele-n mătase m-am retrasși puritatea-n jurul meu o torc.Vreau tonuri clare,vreau cuvinte clare,vreau mușchii vorbelor să-i simt cu palma,vreau să-nțeleg ce sunt, … Citește mai mult
Din aventura de a fi cinstitÎnvingător acasă mă întorcDe câte generații am plecat?Nu-mi amintesc și nu mai știu de unde.Port aștrii toți cu mine să le-aratGrădina pentru care să-ncălzească,Și munții-mi cer să-i duc înspre pământulPe care să-și zidească înălțimea,Și păsările se rotesc și-ntreabăUnde să-și pună cuibul, și nesfârșite turmeVin după mine și așteaptă loculUnde să … Citește mai mult
N-am alergat niciodată după cuvinte,Tot ce-am căutatAu fost umbrele lorLungi, argintii,Tărâțe de soare prin iarbă,Împinse de lună pe mare;Nu am vânat niciodatăDecât umbrele vorbelorE o foarte iscusită vânătoareÎnvățată de la bătrâniCare știuCă din cuvântNimic nu e mai de prețDecât umbraȘi nu mai au umbrăCuvintele care și-au vândut sufletul.
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,Înebunitile ploi și ploile calme,Ploile feciorelnice și ploile-dezlanțuite femei,Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit,Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele-n dinți,Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.Știu că-i urât să spui „Sunt cea … Citește mai mult
Ca și cum însăși luminaAr fi doar o plantă ce creșteȘi stelele ar avea rădăciniRaze subțiri care sug,Simt cum din mine își tragInexplicabila hranăToți aștrii, urmând bisturiulCa stolul de corbi după plug.Mi-e frică de-atâta lumină,De prea multe flori îmi e frig,Mi-e somn de iubirea deplinăȘi nu știu pe cine să strigSă stingă în mineCereasca grădină,Să … Citește mai mult
Durerea nu e contagioasă,Vă asigur, durerea nu se transmite,Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meuNu produce în mine sfâșietoare atingeri.Durerea nu e contagioasă, durereaSingularizează mai atroce decât zidurile,Nici o carantină nu izolează atât de perfect,E banal ce spun – acesta e argumentul.Doamne, câtă literatură conținem!Sentimentele – vă amintiți? – le-am învățat încă la școală.În … Citește mai mult
Mai greu de suportatdecât fericirea nu e nimicSau în orice cazposibilitatea de a avea totulPe care în această parte de lumeO numim fericire.A fi totul este dimpotrivăO exultantă suferință.A fi totul înseamnă a fi în staresă suferi în locul tuturor,A încerca să vezi cum e să fii celălalt,să fii altul,Cum e să nu mai fii … Citește mai mult
Tu care ai învățat urșii să doarmăO iarnă întreagăDe ce nu mă-nveți ce e somnul?Nu ți-l cer de tot.Tu știi,Sunt prea modestăPentru moarte.Dar cine, navigândPe ochii mei deschiși,Nu ți-ar cerșiUn vânt de neființă?
O cucuvea latrăPe casa noastră azi-noapteCa un cățel părăsitSingur printre simboluri,Jalnic latră,Disperată ea însășiDe ceea ce spune,Hidoasă și singură,Pe casa noastrăO cucuvea. O priveamÎn lumina speriată a stelelorȘi nu-nțelegeamAmenințarea pe care-o rostea,Îmi era numai milăȘi aș fi vrut să i se împlineascăUrareaCa să se poată și ea bucura.
Ochiul închis.Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochiide teamăsă nu zdrobesc între pleoape lumea,să n-o aud sfărâmându-se cu zgomotca o alună între dinţi.Cât timp voi mai putea fura din somn?Cât timp o voi mai ţine-n viaţă?Privesc cu disperareşi mi-e câineşte milăde universul fără apărarece va pieri în ochiul meu închis.