Miros de trup abandonat de suflet
Sub soarele nerușinat,
Miros de trup pe care
Carnea crește,
În care sângele bolborosește
Și, într-un fel de harnică furtună,
Celula cu celulă se-mpreună
Nu te-apropia, nu mă atinge,
Amar mi-e trupul și otrăvitor,
Cu soarele prelins la subsuori,
Cu fluturi beți de mine, răscoliți
Din larve sfărâmate de dorinți
Pe care nu pot să le-ncapă.
Fugi! De brațele profanatoarei cruci
În care, fericită, mă urăsc.
Nu-mi respira miasma-mbătătoare,
Când sufletul mă părăsește-n soare
Ca să te prind și să te răstignesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de suferință și deziluzie, în care eul se simte abandonat și otrăvit. Vorbitorul se urăște pe sine și avertizează pe ceilalți să nu se apropie, de teamă să nu-i contamineze cu propria sa durere.