Alfred De Musset

Alfred De Musset – Noaptea

de

Când luna cea albăAtârnă de-o ramurăPentru a vedeaDacă vreo lumină roșieLa orizont pâlpâiePe undeva. E nebun cel ce scrieNoaptea cărțile saleSfânt,Cu piciorul stând pe coline,Și cu ale sale mandolineÎn vânt. Nebun e cel care povestește,Când miezul nopții vesteșteCântatul,Petreceți laolaltă cu prințiiSărbători ce scârție dinții.Sabatul. Amantul care comparăCu acea frumusețe rarăTrecătoare,Îngânânând o baladăDin inima lui bolnavăSfâșiitoare. … Citește mai mult

Alfred De Musset – Domnului Victor Hugo

de

Iubim atâtea lucruri pe lumea asta, doarăCa să-nțelegem bine ce prețuim din plin:Joc, ocean, cofeturi, un firmament senin,Femei, sau cai, sau lauri, sau roze bunăoară.Călcăm pe flori firave, ce-abia prind să răsară,Și plângem, și cuvinte de bun rămas rostim.Cu timpul, ne dăm seama și noi că-mbătrânimCând clocotul se duce din inima hoinară.Din toate-aceste bunuri, ce … Citește mai mult

Alfred De Musset – Cântecul Lui Fortunio

de

Voi credeți că de fata dragăPot să vorbesc.Nici pentru-o-mpărăție-ntreagăN-am s-o numesc.De vreți, cântăm pe rând, ori droaieLa un stacan,Că o ador și că-i bălaieCa grâu-n lan.Fac orice i se năzăreșteȘi-o porunci.Și viața mea, dac-o râvneșteI-o pot jertfi.Durerea care ne-o stârneșteUn dor respins,Întregul suflet ca-ntr-un cleșteMi l-a cuprins.Prea dragă mi-e, să spun în lumeCe îndrăgesc,De dragu-i … Citește mai mult

Alfred De Musset – Noapte de Decembrie

de

POETUL.Pe timpul când eram școlar,am stat într-o seară, urmărindîn camera noastră singuratică.La masa mea veni să se așezeun copil sărac îmbrăcat în negru,care îmi semăna ca un frate.Fața lui era tristă și frumoasăla lumina torței mele,în cartea deschisă veni să citească.Sprijinit cu fruntea pe mâna sa,a stat așa până-n dimineață,gânditor, cu un zâmbet dulce.Când aveam … Citește mai mult

Alfred De Musset – Stea Palidă a Serii

de

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,Cu ochii-ţi, din palatul de-azur, au ce cuprinzi?Ce vrei să vezi în depărtare? S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborulPrintre miresme şi-a luat. Ce cauţi peste lumea ce doarme … Citește mai mult

Alfred De Musset – Tristețe

de

Iubire, vlagă, încântareȘi viață, tot s-a irosit;Și chiar mândria-mi, pentru careDrept geniu-am fost pecetluit.Când Adevărul l-am găsit,Credeam că-i un prieten mare;Dar după ce l-am cântărit,Simții o scârbă-ngrozitoare.Și totuși, vai, nimic nu știeCel ce să-l afle întârzie;Căci pururi el va lumina!.De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:„Tot ce mai am ca mângâiereE lacrima ce-am plâns cândva!”

Alfred De Musset – Cântec

de

Sărmanei inimi slabe i-am spus: „TuNu crezi c-ajunge să iubești doar una?Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”.Ea mi-a răspuns: „N-ajunge, precum crezi;N-ajunge să iubești mereu tot una!Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?”.Sărmanei inimi slabe i-am spus: „TuN-ajunge cât ești tristă-ntotdeauna?Și nu-ți dai seama că … Citește mai mult

Alfred De Musset – Niciodată

de

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,Când tu, – ţii minte oare? – mi-ai spus: „Nu! Niciodată!Nu!” îmi spuneai şi totuşi în ochii-ţi străluceaAzurul melancolic al bolţii înstelată.Spuneai: „Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea,Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;Şi, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, puneaPe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare … Citește mai mult