https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/alexandru-colorian-apoteoza https://versuri.pro/alexandru-colorian-apoteoza#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87909 →]]> Se vor așterne umbre tot mai multe
Și tot mai singuri, vom vorbi cu noi;
O, suflete, amintirile s-asculte
Veni-vor, cum prin noapte trec strigoi.
Amurgul va fi umbră și uitare
Pe-a zilelor senină primăvară,
În noi cânta-va bucuria clară
Că am învins fatidica visare.
Și tot mai singuri risipi-vom flori,
Surâzători că am strivit robia —
Și-ncrezători în drumul spre noi zori
În suflet vom culege veșnicia.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-apoteoza/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-jocuri https://versuri.pro/alexandru-colorian-jocuri#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7232 →]]> Un stol de rândunele mai gureșe n-ar fi
Decât, în curtea școlii, năvala de copii;
Uscate crângurele în arcuri se îndoaie
Și cad în jur castane, pe când alături droaie
Se joacă pietricica în roată la gropițe,
Sau capra zvăpăiată, cu salturi dese-n gol;
Pe piatră se înscrie șodronu-n rotogol,
Sub șorțuri, în penale, se joacă în penițe —
Și joaca se rotește în pas zglobiu și iute:
E vremea tot mai scurtă.. se duc „10 minute”.
Când clopoțelul sună, se-aud zeci de gurițe:.
„Pana cocostârcului
Bate-n poarta târgului”..
Pașii deși trec iute, -n ropot, în clase reci, tăcute.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-jocuri/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-fanariotii https://versuri.pro/alexandru-colorian-fanariotii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7233 →]]> E țara o moșie-a nimănui,
Vândută la-ntâmplare pe bacșiș.
Vin veneticii lacomi, pe furiș,
Și-i la mezat tributul orişicui.
La pândă este parcă tot Fanarul,
În vrajbă-s vânzători şi dragomani,
Și vânători de biruri şi haram, —
Năpasta vine oricum cade zarul.
Boierul este lacom şi pizmaş,
Când „domnul” e fudul şi-i arendaş,
La Poartă slugă, dar tiran în ţară;.
Ogoare-s sub corvezi şi sate-ntregi
Iau calea-n codru, — fug sub bici pribegi, —
Divanu-i din Fanar, străină-i casa, —.
Răsună codru-n vânt: – se-ascute coasa.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-fanariotii/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-discurs-pentru-narcis https://versuri.pro/alexandru-colorian-discurs-pentru-narcis#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7234 →]]> Narcis, eternă umbră prin umbre trecătoare,
Stă frânt peste izvorul ce chipu-i oglindea —
Frumos ca amintirea în ochiul care moare
Și-absent ca presimțita lumină dintr-o stea..
„Narcis, o! spune-mi unde himera-amăgitoare
Va sângera în zboru-i febril de orb liliac?
Grădinile vieții umbresc multiple-izvoare,
Dar mâine nici iluzia nu vei mai retrăi;
Schelet de amăgire, de umbră și uitare
Trecutu-ntreg va fi.
Narcis, sub zbor de veacuri, tipare-nșelătoare –
De amintire — fi-vor strivite ca o floare;
Când pretutindeni noaptea ispitele strecoară,
Tu, umbră, rupe unda de vis ce te-nfioară..
Narcis, desăvârșirea în sufletu-ți s-ascunde —
O, chipul tău vremelnic rostogolit de unde..
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună vieața și iubirea).
Pădurea dantelată a nopții nu-nfioară
Când adumbrește-oglinda cristalului lichid?
Și-aceeași nu e veșnic când vultur vremea zboară —
Doar tu, în «renunțarea deplină», crezi placid.
Stol, ireale nimfe săgeată împrejurul –
Și tremură dorința în plase să te prindă;
Obositor e chipul tău putred, în oglindă,
Când șerpuiește-n suflet fatidic, doar surâsul
Izvorului.. Oh! zborul alucinant de stea!..
Narcis, în peisajul — miraj un suflet moare,
Te rupe din vieața cernită de exil:
Se șterge-izvorul, chipul (vai! forma-i trecătoare) ;
Vieața nu-i eternă lucind pe Ygdrasil?..
În depărtări pământul străluce ca în basme,
Chemarea vieții nouă risipă-i de miasme
Din flori și fructe coapte, — în cercuri sclipitoare
Ispita bucuriei se sfoliază-n soare;.
Buchete mii de pasări țes clare-apoteoze,
În umbra cald brodată cu buze moi de roze;
Și văluri reci de frunze, și pânze vii de plante
În domuri de lumină-s sculptate-n diamante..
Narcis, sfâșie cercul de vis ce te-nconjoarâ;
Lumini, culori, dorințe, ispite nu-nfioară?.
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună și gândul și iubirea).
Hipnotică, se frânge-n adânc dorința-ți mută
— În unda turburată ce nu scânteie-un gând —
Și umbra-ți rugătoare schițează-ngemănând,
O nouă umbră: moartă, schilavă și urâtă..
Narcis, vremelnic idol, te smulge din visare —
Proteică oglindă-i desăvârșirea-n noi:
O singură oglindă se-ntunecă-n noroi.
Desăvârșirea este vieață și e moarte —
Zeu nou, cu dărnicie, azi tuturor te-mparte. „

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-discurs-pentru-narcis/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-vom-retrai https://versuri.pro/alexandru-colorian-vom-retrai#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7235 →]]> Și poate-ntr-un târziu și-n departe,
Când noi vom fi țărână, de lupta vieții-nvinși,
Vom retrăi viața pierdută într-o clipă.
Vom reînvia cenușa-ngropată-n anii stinși
Și vom culege poate a anilor risipă.
Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui,
Vom fi ce altădată am fi voit să fim;
Vom retrăi în totul și-n chipul nimănui,
Vom fi eterul, poate, în veșnicul mormânt,
O clipă, – și-n urmă dori-vom să murim.
Și poate-n moarte numai vom retrăi o clipă,
Imagini dispărute vor învia din scrum;
Din lumi îndepărtate un vânt, cernită-aripă,
Va flutura din țara pierdută-n negrul drum,
Și-om năzui-n departe tot ce-om trăi în noi.
Sau amintirea numai de veacuri în cenușe
Va fi o pală rugă într-un verset postum;
Și-ncătușați de vreme în negrele cătușe,
Sau pribegind aiurea pe-ntunecatul drum,
Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-vom-retrai/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-scoala https://versuri.pro/alexandru-colorian-scoala#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7236 →]]> Întâia zi de școală! În clasă larmă multă,
Priviri mirate zboară și se opresc de-a rândul;
Deodată, e tăcere — chiar inima ascultă…
Dar, gândul hoinărește, — ce taină mare-i gândul!
El sare la pisică, la joacă și la frați;
Cum să rămână-aice? afară sunt vibrări —
Nu-i vreme-acum de carte, și nici de întrebări —
Ce sparg fereastra, zidul și năvălesc în clasă,
Cu gândurile toate ce le-ai lăsat acasă;
Cu cercul cin’ se joacă pe strada adormită?
Cu mingea cine-aruncă pe iedera-nnegrită?
În curte fuge slobod dulăul — el de școală
N-a vrut nicicând s-audă… dar laptele din oală
L-a smântânit cu sete, gonind hulpav pisica;
Ei nu mai știu de școală; așa este mămica!..
Dar, tabla neagră-n față, cu creta și-un burete,
Ca namilă se-nalță, ca-n pândă un erete;
Micuțul încet se scoală, și-apoi, cu grabă mare,
Își cere voie-afară… cam fără explicare..
În curtea goală, rece — în cor aude lecția:.
„Câmpul alb,
Oile negre;
Cin’ le vede,
Nu le crede;
Cin’ le paște,
Le cunoaște”.
Nențelegând.. o iotă, continuă.. inspecția;
Sub cerul, iar prieten, a dibuit un nuc:
El nalt — el mic, alături nu e nici un uluc;
Cu gândul în obidă pornește-ncet spre casă;
Deodată iar aude — o! lecția nu-l lasă:.
„Câmpul alb,
Oile negre”..
Și-n clasă se întoarce, cu fruntea la pământ; —
În gând se-nfiripează fără de voie-un cânt:.
„Cântă cocoșelul
Dis-de-dimineață,
Scoală-te, copile”..
În clasa-ngălbenită, de zborul trist al toamnei,
O muscă naucită nu dă iar pace doamnei.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-scoala/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-interior https://versuri.pro/alexandru-colorian-interior#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7237 →]]> Odaia unde-odată ai plâns și ai visat
La glasul reveriei, în seri-năbușitoare,
Te-ntâmpină tăcută, în umbră plutitoare,
Cu dragoste de soră — de parcă n-ai plecat
Spre-oraș cu-amurguri triste, sub ele Dâmbovița
Ce te-ntovărășește cu val verzui, ca vița.
În jur, reînvie toate, din praf și din sulfină,
Portretul șters al mamei, din cadru iar zâmbește,
Pe masă flori uscate, — piticul povestește.
În colț, de altă lume, când blond copil, în seară,
Întârziai alene-n pădurea fermecată,
Când Creangă, Ispirescu, sub candela pătrată
Și-n vis urmau șoptirea, în alb pătuț de ceară.
Pe rafturi înnegrite, uitatele volume
Se-arată mustrătoare — dar, oare le-ai uitat
Când înmiit, în tine, cuvântu-ntraripat,
Cu zâmbet veșnic tânăr, te-a însoțit în lume?.
Pe masa-ngălbenită, caiete vechi de școală
Trăiesc iar nopți de trudă, de disperare tristă,
În ele geme-o umbră, cu fața în batistă —
În tine, brusc ivite, sunt gânduri de răscoală,
Când astăzi, tot mai singur, revezi copilăria,
Cu ochii blânzi de câine, privindu-te supusă,
Cu fața-mbătrânită, zâmbind la vremea dusă,
Venind întârziată să-nece reveria.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-interior/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-o-suflete https://versuri.pro/alexandru-colorian-o-suflete#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7238 →]]> O, suflete, privește departe-al tău mormânt –
Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea –;
Fii totul azi: lumină, viață, avânt și cânt,
Și fii măreț, puternic, căci nu te-a-nvins durerea.
Să simt în orice clipă a ta înfiorare,
Dezgustul de ce-i humă, – din lumile senine
Să te-ncununi cu-avânturi, puterea creatoare
Dumnezeiască sevă să își reverse-n tine.
Vom înfrunta viața cu dorul neînvins
Al celor care luptă să-nvingă sau să moară,
Și mistica lumină păstra-va focu-aprins
Când steaua veșniciei iluzii-n noi coboară..
Nedespărțit tovarăș, proteiform ca visul,
Drumeți suntem spre piscul pe care-i tot etern:
E numai unul drumul, și-iluminând abisul
Cad florile veciei, când flori mulțimi se cern.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-o-suflete/feed 0 https://versuri.pro/alexandru-colorian-dostoievski https://versuri.pro/alexandru-colorian-dostoievski#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=7239 →]]> Te-ai aplecat milos ca pe o rană,
Spre cei umili, şi-ntreaga suferinţă
A vieţii-ai înfăşat-o în credinţă,
Şi-ai sărutat mizeria umană.
Din lumea ca o floare putrezită
Pe care doar păcatul o încinge,
Zbătându-se în resemnare când învinge
Destinul peste viaţa înnegrită.
Păcatul, crima, furtul, nebunia
Târâte-s fără voie-n frenezia
Fiinţei ce confundă cerul şi infernul, —.
Şi bietul om învins când se prosternă,
Simte-n sărut iertarea cea eternă
Pe care-o dă cu milă El, eternul.

]]> https://versuri.pro/alexandru-colorian-dostoievski/feed 0