Narcis, eternă umbră prin umbre trecătoare,
Stă frânt peste izvorul ce chipu-i oglindea —
Frumos ca amintirea în ochiul care moare
Și-absent ca presimțita lumină dintr-o stea..
„Narcis, o! spune-mi unde himera-amăgitoare
Va sângera în zboru-i febril de orb liliac?
Grădinile vieții umbresc multiple-izvoare,
Dar mâine nici iluzia nu vei mai retrăi;
Schelet de amăgire, de umbră și uitare
Trecutu-ntreg va fi.
Narcis, sub zbor de veacuri, tipare-nșelătoare –
De amintire — fi-vor strivite ca o floare;
Când pretutindeni noaptea ispitele strecoară,
Tu, umbră, rupe unda de vis ce te-nfioară..
Narcis, desăvârșirea în sufletu-ți s-ascunde —
O, chipul tău vremelnic rostogolit de unde..
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună vieața și iubirea).
Pădurea dantelată a nopții nu-nfioară
Când adumbrește-oglinda cristalului lichid?
Și-aceeași nu e veșnic când vultur vremea zboară —
Doar tu, în «renunțarea deplină», crezi placid.
Stol, ireale nimfe săgeată împrejurul –
Și tremură dorința în plase să te prindă;
Obositor e chipul tău putred, în oglindă,
Când șerpuiește-n suflet fatidic, doar surâsul
Izvorului.. Oh! zborul alucinant de stea!..
Narcis, în peisajul — miraj un suflet moare,
Te rupe din vieața cernită de exil:
Se șterge-izvorul, chipul (vai! forma-i trecătoare) ;
Vieața nu-i eternă lucind pe Ygdrasil?..
În depărtări pământul străluce ca în basme,
Chemarea vieții nouă risipă-i de miasme
Din flori și fructe coapte, — în cercuri sclipitoare
Ispita bucuriei se sfoliază-n soare;.
Buchete mii de pasări țes clare-apoteoze,
În umbra cald brodată cu buze moi de roze;
Și văluri reci de frunze, și pânze vii de plante
În domuri de lumină-s sculptate-n diamante..
Narcis, sfâșie cercul de vis ce te-nconjoarâ;
Lumini, culori, dorințe, ispite nu-nfioară?.
(Izvorul e-amăgirea,
Avântu-i nemurirea;
Cu fapta încunună și gândul și iubirea).
Hipnotică, se frânge-n adânc dorința-ți mută
— În unda turburată ce nu scânteie-un gând —
Și umbra-ți rugătoare schițează-ngemănând,
O nouă umbră: moartă, schilavă și urâtă..
Narcis, vremelnic idol, te smulge din visare —
Proteică oglindă-i desăvârșirea-n noi:
O singură oglindă se-ntunecă-n noroi.
Desăvârșirea este vieață și e moarte —
Zeu nou, cu dărnicie, azi tuturor te-mparte. „
Sensul versurilor
Piesa explorează tema narcisismului și a obsesiei de sine, folosind figura mitologică a lui Narcis ca simbol. Vorbește despre efemeritatea frumuseții și despre pericolul de a te pierde în propria imagine, ignorând viața din jur.