Alexandru Colorian – Școala

Întâia zi de școală! În clasă larmă multă,
Priviri mirate zboară și se opresc de-a rândul;
Deodată, e tăcere — chiar inima ascultă…
Dar, gândul hoinărește, — ce taină mare-i gândul!
El sare la pisică, la joacă și la frați;
Cum să rămână-aice? afară sunt vibrări —
Nu-i vreme-acum de carte, și nici de întrebări —
Ce sparg fereastra, zidul și năvălesc în clasă,
Cu gândurile toate ce le-ai lăsat acasă;
Cu cercul cin’ se joacă pe strada adormită?
Cu mingea cine-aruncă pe iedera-nnegrită?
În curte fuge slobod dulăul — el de școală
N-a vrut nicicând s-audă… dar laptele din oală
L-a smântânit cu sete, gonind hulpav pisica;
Ei nu mai știu de școală; așa este mămica!..
Dar, tabla neagră-n față, cu creta și-un burete,
Ca namilă se-nalță, ca-n pândă un erete;
Micuțul încet se scoală, și-apoi, cu grabă mare,
Își cere voie-afară… cam fără explicare..
În curtea goală, rece — în cor aude lecția:.
„Câmpul alb,
Oile negre;
Cin’ le vede,
Nu le crede;
Cin’ le paște,
Le cunoaște”.
Nențelegând.. o iotă, continuă.. inspecția;
Sub cerul, iar prieten, a dibuit un nuc:
El nalt — el mic, alături nu e nici un uluc;
Cu gândul în obidă pornește-ncet spre casă;
Deodată iar aude — o! lecția nu-l lasă:.
„Câmpul alb,
Oile negre”..
Și-n clasă se întoarce, cu fruntea la pământ; —
În gând se-nfiripează fără de voie-un cânt:.
„Cântă cocoșelul
Dis-de-dimineață,
Scoală-te, copile”..
În clasa-ngălbenită, de zborul trist al toamnei,
O muscă naucită nu dă iar pace doamnei.