Și poate-ntr-un târziu și-n departe,
Când noi vom fi țărână, de lupta vieții-nvinși,
Vom retrăi viața pierdută într-o clipă.
Vom reînvia cenușa-ngropată-n anii stinși
Și vom culege poate a anilor risipă.
Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui,
Vom fi ce altădată am fi voit să fim;
Vom retrăi în totul și-n chipul nimănui,
Vom fi eterul, poate, în veșnicul mormânt,
O clipă, – și-n urmă dori-vom să murim.
Și poate-n moarte numai vom retrăi o clipă,
Imagini dispărute vor învia din scrum;
Din lumi îndepărtate un vânt, cernită-aripă,
Va flutura din țara pierdută-n negrul drum,
Și-om năzui-n departe tot ce-om trăi în noi.
Sau amintirea numai de veacuri în cenușe
Va fi o pală rugă într-un verset postum;
Și-ncătușați de vreme în negrele cătușe,
Sau pribegind aiurea pe-ntunecatul drum,
Vom retrăi în chipul pierdut al orișicui.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a retrăi viața, fie într-o altă formă, fie prin amintiri. Vorbește despre regret, pierdere și dorința de a schimba trecutul, sugerând că poate doar în moarte vom putea retrăi momentele pierdute.