O, suflete, privește departe-al tău mormânt –
Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea –;
Fii totul azi: lumină, viață, avânt și cânt,
Și fii măreț, puternic, căci nu te-a-nvins durerea.
Să simt în orice clipă a ta înfiorare,
Dezgustul de ce-i humă, – din lumile senine
Să te-ncununi cu-avânturi, puterea creatoare
Dumnezeiască sevă să își reverse-n tine.
Vom înfrunta viața cu dorul neînvins
Al celor care luptă să-nvingă sau să moară,
Și mistica lumină păstra-va focu-aprins
Când steaua veșniciei iluzii-n noi coboară..
Nedespărțit tovarăș, proteiform ca visul,
Drumeți suntem spre piscul pe care-i tot etern:
E numai unul drumul, și-iluminând abisul
Cad florile veciei, când flori mulțimi se cern.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sufletului și a efemerității vieții, îndemnând la trăirea intensă și la depășirea durerii. Sugerează o călătorie spirituală spre eternitate, luminată de speranță și credință.