Mai 1872.
La patru dimineața, -n vară,
Somnul iubirii mai durează.
Zori sub boscheți evaporează
Mirosu-agapei de ieri seară.
Dar, jos, în largul șantier
Spre soarele de Hesperide,
Doar în cămăși, bunii dulgheri
Prind să se-agite.
Calmi, în deșertul ce se umple
De mușchi, ei fac lambriuri ca,
Sub ceruri false, din vreo urbe,
Bogații, -n râs, să stea.
Ah, pentru Meșteri, fascinanții,
Robi unui rege-n Babilon,
O clipă, Venus, lasă-Amanții
Cu sufletul pe tron!.
O, tu, Păstorilor Regină!
Dă lucrătorilor rachiu,
Ca pace-n vlaga lor să vină,
Pân’ s-or scălda în mare, mai târziu.
Sensul versurilor
Poezia descrie o scenă matinală idilică, juxtapusă cu munca grea a dulgherilor. Se conturează un contrast între somnul iubirii și agitația șantierului, între bogăție și muncă, invocând figuri mitologice și religioase.