Ne varsă aur în labirinturi și-n temple bastardul cu coarne ‒ el,
ce poartă pe veșmântul-i extraterestru nemurirea ca pe o
galaxie galbenă • eu ca ea traversez noaptea coridoarele unui
ospiciu de gheață • dezamăgit de geniul premiat ‒ ce nu-i în
fond decât un animal măsurabil ‒ cu buzunarul îmbrățișat de
schelet • două popoare sunt lipsite de orice patrie și de orice
patriotism • atlanții mai întâi ‒ acești bizari meontomagicieni
ce practică fără jenă meontomagia • ei trec prin mirajele lumii
ca prin oglinzile unor fantome • ducându-se nu se știe unde ‒
și întorcându-se rareori • mai apoi, lunienii ‒ aceștia sunt
fantomele incorigibile ale atlanților • când se decid să mai
moară • și ning oriunde li se năzare ‒ pe galaxiile îndepărtate
din star wars ‒ prin străfundurile găurilor negre • ori de-a
dreptul pe big bang ‒ când neantul este în pană
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de moarte, alienare și condiția umană, folosind imagini puternice și simbolism complex. Se vorbește despre popoare fără patrie, atlanți și lunieni, într-un context cosmic și existențial.