Aici,
în camera vieții mele
obiectele continuă să se schimbe.
Scrumiere pentru a plânge,
fratele care suferă de zidurile de lemn,
cele patruzeci și opt de taste ale mașinii de scris
fiecare buzunar care nu este niciodată închis,
cărțile, fiecare concurent într-un concurs de frumusețe,
scaunul negru, un sicriu de câine din Naugahyde,
prizele de pe perete
așteptând ca o peșteră de albine,
covorul de aur
o conversație de tocuri și degetele de la picioare,
șemineul
un cuțit de așteptare pentru cineva să-l ridice,
canapea, epuizată cu o curvă,
telefonul
două flori care se răzgândesc în picioare,
ușile
deschidere și închidere ca scoici de mare,
luminile
mi-a spus,
aprinde atât solul, cât și râsul.
Ferestrele,
ferestrele de foame
care conduc copacii ca unghiile în inima mea.
În fiecare zi eu hrănesc lumea acolo
deși păsările explodează
dreapta și stânga.
Eu hrănesc lumea și aici,
oferind biscuiții pentru cățeluș de birou.
Cu toate acestea, nimic nu este doar ceea ce pare a fi.
Obiectele mele visează și poartă costume noi,
obligat, se pare, de toate cuvintele din mâinile mele
și marea care lovește în gât.
Sensul versurilor
Piesa explorează modul în care obiectele dintr-o cameră reflectă stările interioare și percepțiile naratorului. Realitatea este fluidă, iar obiectele capătă semnificații noi, influențate de cuvinte și emoții.