Dumnezeu are o voce maro,
la fel de blândă și plină ca berea.
Eleanor, care este mai frumoasă decât mama mea,
stă în bucătăria sa vorbind
și eu îmi inhalez țigările ca pe otravă.
Ea stă în rochia sa de vară de culoarea lămâii
făcând mișcări spre Dumnezeu cu mâinile ei ude,
strălucind de la spălatul farfuriilor de ouă.
Ea îi spune! Ea îi spune ca un bețiv
care nu trebuie să vadă ca să vorbească.
E neobișnuit dar prietenos.
Dumnezeu e la fel de aproape ca tavanul.
Chiar dacă nimeni nu va ști vreodată,
Eu nu cred că el are o față.
El avea o față când aveam șase ani și jumătate.
Acum el e mare, acoperind cerul
ca o meduză mare care se odihnește.
Când aveam opt ani credeam că oamenii morți
stăteau acolo sus ca niște dirijabile.
Acum scaunul meu e la fel de tare ca o sperietoare de ciori
și afară muștele de vară cântă ca un cor.
Eleanor, înainte să plece spune-i…
Oh, Eleanor, Eleanor,
spune-i înainte ca moartea să te folosească.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația personală cu divinitatea și acceptarea morții. Naratorul observă o femeie, Eleanor, care comunică cu Dumnezeu într-un mod familiar, în timp ce el reflectă asupra propriei sale perspective asupra vieții și a morții, marcate de schimbări de percepție de-a lungul timpului.