Anne Sexton – Mercy Street

În visul meu,
foraj în măduvă
din întregul meu os,
visul meu real,
Merg pe jos și pe Beacon Hill
căutarea unui indicativ stradal –
și anume Mercy Street.
Nu acolo.
Încerc Back Bay.
Nu acolo.
Nu acolo.
Și totuși știu numărul.
45 Mercy Street.
Cunosc vitraliul
din foaier,
cele trei zboruri ale casei
cu parchetul său.
Cunosc mobilierul și
mama, bunica, bunica,
slugile.
Cunosc dulapul lui Spode
barca de gheață, argint solid,
unde untul se așează în pătrate îngrijite
ca dinții ciudați de gigant
pe masa mare de mahon.
O cunosc bine.
Nu acolo.
Unde ai mers?
45 Mercy Street,
cu străbunica
îngenuncheată în corsetul ei cu oase de balenă
și rugându-se blând, dar înverșunat
la bazinul de spălare,
la cinci A. M.
la prânz
amețind în balansoarul ei periculos,
bunicul făcând un pui de somn în cămară,
bunica împingând clopotul pentru servitoarea de la parter,
și Nana balansând Mama cu o floare supradimensionată
pe fruntea ei pentru a acoperi ondularea
de când era bună și de când era..
Și unde a fost născut
iar într-o generație
a treia va uita,
pe mine,
cu sămânța străinului înflorind
în floarea numită Horrid.
Mă plimb într-o rochie galbenă
și o carte albă de buzunar umplută cu țigări,
pastile suficiente, portofelul, cheile mele,
și fiind douăzeci și opt, sau este patruzeci și cinci?
Merg pe jos. Merg pe jos.
Țin meciuri la indicatoarele stradale
căci este întuneric,
la fel de întunecată ca moartea piele
și mi-am pierdut Fordul verde,
casa mea în suburbii,
doi copii mici
supt ca polenul de albina din mine
și un soț
care și-a șters ochii
pentru a nu-mi vedea interiorul
și mă plimb și mă uit
și acesta nu este un vis
doar viața mea uleioasă
unde poporul este alibis
iar strada este de nedescris pentru un an
întreaga viață.
Trage nuanțele în jos –
Nu-mi pasă!
Strânge ușa, milă,
ștergeți numărul,
smulge indicatorul stradal,
ce poate să conteze,
ce poate să conteze pentru această listă ieftină
care vrea să dețină trecutul
care a ieșit pe o corabie moartă
și m-a lăsat doar cu hârtie?.
Nu acolo.
Deschid cartea de buzunar,
așa cum fac femeile,
iar peștii înot înainte și înapoi
între dolari și ruj.
Le aleg afară,
unul câte unul
și aruncă-le la indicatoarele stradale,
și trage-mi caietul de buzunar
în râul Charles.
Urmează să trag visul
și trânti în peretele de ciment
din calendarul stângaci
Trăiesc în,
viața mea,
iar acesta a fost ridicat
notebook-uri.