Stau înaintea mării
și se rostogolește și se rostogolește în sângele său verde
spunând: „Nu renunțați la un zeu
căci am o mână.
Vânturile comerciale au suflat
în reversul lor cu douăsprezece degete
și pur și simplu am stat pe plajă
în timp ce oceanul făcea o cruce de sare
și și-a spânzurat înecul
și au strigat Deo Deo.
Oceanul le-a oferit în susul puterii sale.
Am vrut să împărtășesc asta
dar am stat singur ca o sperietoare roz.
Oceanul aburi înăuntru și în afară,
oceanul ars pe mal
dar nu am putut s-o definesc,
Nu puteam să-i numesc starea de spirit, chipurile închise.
Departe se rostogoli și se rostogoli
ca o femeie în travaliu
și m-am gândit la cei care au traversat-o,
în antichitate, în comerțul nautic, în sclavie, în război.
M-am întrebat cum a suportat acele baloane.
Ar trebui să fie introdusă piele pe piele,
și pune-ți ca prima sau ultima pânză,
privit ca îngenunchindu-vă drumul în biserică,
coborând în acea ascensiune,
deși ar fi felioasă ca uleiul de măsline,
în timp ce urcă pe fiecare val ca un delapidător de alb.
Marele adânc cunoaște legea așa cum poartă pălăria gri,
deși oceanul vine în destinul său,
cu o sută de buze,
și în lumina lunii vine în nuditatea ei,
sâni strălucitori din apă de lapte,
fesele strălucitoare făcute din pofta de neclintit,
iar noaptea când intri în ea
strălucești ca o soprană neon.
Eu sunt acel om stângace
pe mal
iubindu-te, venind, venind,
merge,
și aș dori să-mi pun degetul mare pe tine
ca Cântarea lui Solomon.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă cu oceanul, văzut ca o entitate divină și puternică. Vorbitorul contemplă istoria și suferința purtată de ocean, exprimând un amestec de admirație, teamă și dorință de conexiune.