Am plecat, spun și plec de la biserică,
refuzând procesiunea rigidă până la mormânt,
lăsând mortul să călărească singur în cască.
Este iunie. M-am săturat să fiu curajos.
Conducem spre Cap. Cultiv
eu, unde soarele răsună din cer,
unde marea se învârte ca o poartă de fier
și ne atingem. În altă țară oamenii mor.
Dragul meu, vântul cade ca niște pietre
din apa alba si cand atingem
intrăm în contact în întregime. Nimeni singur.
Bărbații ucid pentru asta sau pentru tot atâtea.
Și cu morții? Mint fără pantofi
în bărcile de piatră. Sunt mai mult ca piatra
decât marea ar fi dacă s-ar opri. Ei refuză
a fi binecuvântat, gât, ochi și articulație.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a conexiunii umane în contextul naturii. Vorbitorul se distanțează de ritualurile tradiționale de doliu și caută o formă mai profundă de înțelegere și contact în mijlocul morții și al suferinței.
