(Plecară toți și nimeni nu se-ntoarse).
Lângă noapte, lângă frunze-afară,
Ceasul îl pândești,
Și-n sonata lui Vivaldi, iar,
Vii să mă-ntâlnești.
Luminile se-aprind, de vise
Blestemate greu,
Nu te-ntreabă cine își deschise
Nici arcușul meu.
Mute trec, gemând adânc, de moarte,
Clipele ca luni,
Îmi citești în palmă ca-ntr-o carte
Vechile minuni,
Dar atunci, neliniștea amară,
Ce-i destinul tău,
Mi te smulge să te ducă iar
Spre-nghețatul hău.
10-13 septembrie 1963
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire nocturnă, poate o amintire sau o viziune, marcată de un sentiment de melancolie și inevitabilitate. Personajul principal este smuls din prezent și dus spre un viitor incert și rece.