Deasupra stă ca steaua peste mare,
Al nouălea din valuri căutând,
Năpastă, pacoste-o numeai, îmi pare,
Doar bucurie nu i-ai spus nicicând.
În rândunică, ziua, preschimbată,
Sau în surâs pe buze-ne, gingaș,
Ne sugruma la miez de noapte-odată –
Pe mine-aici, pe tine-n alt oraș.
Și surdă la oricare osanale,
Uitând de tot păcatele străvechi,
Șoptește celor fără somn, domoale
Și-afurisite versuri la urechi.
23-25 iulie 1963
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de nostalgie și depărtare, amintind de o relație sau o perioadă din trecut marcată de dificultăți și separare. Versurile sugerează o dualitate între momentele frumoase și cele apăsătoare, culminând cu o acceptare melancolică a trecutului.