Eu – vă sunt glasul, a respirului vostru ardoare,
Eu – sunt reflectarea chipului vostru uimit.
Zadarnică e a zădarnicelor aripi fremătare –
Oricum, cu voi eu rămân până la sfârșit.
Iată de ce mă iubiți cu atâta aviditate,
În pofida slăbiciunii mele și-a păcatului durut,
Iată de ce mi-ați dat din tot ce se poate
Pe cel mai bun din feciorii pe care i-ați născut.
Iată de ce niciodată măcar un singur cuvânt
Nu m-ați întrebat de el, ci doar în ceasuri târzii
Cu fumegoase laude trecurăți ca adierea de vânt
Prin ungherele casei mele pe totdeauna pustii.
Și se tot spune – nu se poate mai strâns a se uni,
Nu există o altă iubire iremediabilă mai mare..
Cum mai vrea umbra de trup a se despărți,
Cum mai vrea trupul de suflet a se răzleți,
Cum mai vreau eu să fiu lăsată-n uitare..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de sacrificiu și devotament față de ceilalți, reflectând asupra rolului de a fi vocea și oglinda lor. Vorbitorul se simte folosit și uitat, dorind să scape de această povară, dar legat printr-o iubire iremediabilă.