Dureroasă amintire a iubirii!
Mie-n fumu-ți mi-i dat să ard și să cânt,
Pe când vouă vi-i flacără firii,
Să-ncălziți stinsul suflet pe rând.
Trupul să-și încălzească, uscat,
Au nevoie de lacrima mea..
Pentru-aceasta, eu, Doamne-am cântat
Și-am jurat în iubire cândva!
Dă-mi să beau o-ndulcită otravă,
Să orbesc, rătăcind prin tocmeli
Și-a mea slavă fără de slavă
Cu-o batistă de toamnă s-o speli.
* * *
Totu-i pierdut: și forță, și iubiri.
Trupul uitat în burgul nemilos
Tânguie-n soare. Sângele, te miri,
În mine simt că-ngheață, friguros.
Vesela muză nu mi-o recunosc:
Ea cată-n ochi și lacrimă, bolnavă,
Iar creștetu-n coroană drept zăbavă,
Pe piept mi-l lasă, să mi-l amintesc.
Numai obrazul zilnic mai apus
Se clatină: vrea danie măreață.
Cu chipu-nnegurat i-aș fi răspuns..
Dar nu mai am nici lacrimi și nici viață.
* * *
Dar am să vin acolo și-o să zboare
Frânturi de gând în friguri timpurii.
Tainice așezări de sat sub zare
De muncă păstrătoare în vecii.
Cu sigură și lină-ndrăgostire
Nu pot să fiu legată-n aste părți:
Un pic novgorodean de sânge-mbie
În mine gheața-n vin pe jumătăți.
Și-aceasta nicidecum nu poți reface,
Nu au topit-o-ncă nămoluri mari.
Și eu, să nu încep slăviri de pace,
Tu, liniștită-n fața-ne tresari.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă resimțită în urma unei iubiri pierdute. Vorbitorul se simte consumat de amintirea acestei iubiri, incapabil să găsească alinare sau uitare, fiind marcat de un sentiment de pierdere și deznădejde.