Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,
lovindu-și înălțarea: „Nefericească-ne sarea din adâncuri
de mări!”.
Supus sunt nașterii mele, de-a lungul și de-a latul —
mă arde înaltul, și apele mint, cât în lună și-n stele
și-n rădăcină de timp…!
Cu sine cu tot, voi smulge adâncul,
din cer și pământ, din inima mea,
pe unde se plimbă înghețați de păcat,
lumina în brațe cu Pruncul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o cădere spirituală și o stare de suferință existențială. Vorbește despre condamnare, sacrificiu și căutarea luminii într-un context de păcat și moarte.