Suflet înfiorat, te mai confund și astăzi cu trupul unei femei, mai înalt și mai nobil,
jumătate văzduh,
jumătate iubire,
plimbându-te; nesigure păsări îți încrustează în frunte ultimul tratat de reverență ― totul va pieri îndeajuns de subtil: solemnitatea și muzica împietrită în durere, vuietul centaurului rostogolindu-mă.
O lume de pulbere se străduiește să găsească al nostru concert limpede și neatârnat ― înșelații devin înțelepți.
Suflet înfiorat, am văzut atleții înveșmântați în lumină și carnea ce ardea pe altare, am simțit dogoarea apei pironite în căușul mâinii, și-am dispărut fără urmă..
Ca o pasăre nemaipierind pe limba ei,
te regăsesc așa cum nu te-am cunoscut încă, suflet al meu, bătrână servitoare..
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sufletului și a identității, amestecând iubirea cu efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții. Sufletul este văzut ca o entitate complexă, confuză, dar și profund conectată cu experiențele umane.