Avocatul meu,
Domnul Giovanni Pico della Mirandola,
m-a dat afară; descumpănită,
pâinea îmi arunca priviri peste umăr;
puntea de sticlă lungește nestins
distanța dintre mine și Dumnezeu,
iar eu, ghemuit în partea stângă a dimineții,
privesc cacealmaua îmbrăcată
în haine de duminică
și mi se pare o nimica toată
acest sfârșit prin flacără și fluviu.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de pierdere și alienare, unde naratorul se simte abandonat și deconectat de divinitate. Metaforele puternice sugerează un final inevitabil și o resignare în fața soartei.