Pe strada mea a trecut Dumnezeu
să numere toate cele ce se întâmplă o singură dată.
Rămâi, am strigat,
fii seva mea și clipa ce mă apasă!
Și lumea, cu toate dramele lumii,
s-a retras adânc în visul meu,
ca într-o pasăre, căutându-i cerul și plumbul aripii,
iar visul greu dădea să iasă de sub frunte.
E atât de târziu…
la streașina tăcerilor nu mai e nimeni!
și parcă nici n-am curajul să spun că, în chiar clipa-aceasta,
o femeie fără memorie mă naște din nou, cu cruce cu tot,
zorită de treburile veacului…
Sensul versurilor
Piesa explorează o întâlnire spirituală pe o stradă obișnuită, unde naratorul simte o conexiune cu divinitatea și o renaștere simbolică. Versurile evocă un sentiment de visare și introspecție, sugerând o transformare personală profundă.