Ancelin Roseti – Imperiul Malului IV

IV
Încă mai sunt nebuni care înfometați ne smulg din mâini delirul, somnul nostru ca o simfonie venită din adâncuri, sculptată în trupul aerului încăpător de tot și de toate, sângerându-l ―
neîntrerupt maraton de sunet și legendă.
Un regiment de măști jilave ne îngăduie să rămânem spectatorii acestei nopți care vibrează în noi ca o mângâiere de crivăț, pierzându-ne, îndepărtându-ne sub confuze orizonturi, în vârtejul de chihlimbar al neantului.
Nocturne lebede răspândesc pulbere și zvonuri peste lacul în care-ți poți citi zodia și sfârșitul. Molecule de singurătate își caută întregul în inimile noastre îngrămădite una în alta, șoptindu-și la urechi teama, descurajându-se.
În spatele zăpezii se aud zgomotele și jumătățile de glas ale nebunilor, împrăștiind toamnă lumii (legătura nesfârșită între eleganța ștabilor și demnitatea cu buzele subțiri și închise).
Îngeri ciufuliți au năvălit la ușa mea și-au izbucnit în râs, și mi-au adus căpățâna unui soldat de lemn care mai sforăia încă la hotarele imperiului,
și mi-au spus îngerii ciufuliți că râsul are mai multe nuanțe și că sforăitul e tot un fel de râs, iar eu am întrebat, atunci, dacă poți dormi în hohote, dar ei nu mi-au răspuns, și ei au continuat să râdă,
îngerii ciufuliți..
O noapte de nesupunere și zarvă,
și nebuni cu aripi de vultur au pornit în căutarea sufletului născător de trupuri, și nu s-au mai întors niciodată,
și un savant nebun povestea lumii nebune ideile sale stângace, în vederea unei noi încercări.
Călătorii de colo-colo în spiritul credinței, suspine de fier și moștenirea comorii, picioarele servitoarei și scurgerea timpului, străzi ― întâia dragoste și ultima clipă de viață ―, scări ― zarul măsluit din mâna barbugiului și gușa de pelican a omului politic.
Scări iscodind înaltul, scări pe care vanitatea ajunge la picioarele zeilor, depășindu-se pe sine, scări ce fac jocul leprelor mondene, scări pe care nenorociții își urcă durerea, scări putătoare de lux și paradă de modă, scări pe care se rostogolește inelul de logodnă..
Străzi cu trecători de cristal și fantome de piatră, hulindu-i, străzi care te fac să uiți drumul spre casă, străzi de fum și de ceață pătrunzându-te până în măduva tinereții, străzi pe care stai de vorbă cu tine însuți, privind cum ți se umple paharul, străzi cu șuți de buzunare și clauni îmbrăcați de doliu, tremurând în oglindă..
Străzi, Scări, Nebuni
în așteptarea aurului și-a trădării pe măsura nebuniei, nebuni în așteptarea spaimei încremenite într-un ocean de otravă, nebuni în așteptarea corbilor spâni cu burțile pline de morminte și imnuri, nebuni surâzând la răscruce de ape, nebuni lingând sarea sclavului de pe pieptul reginei, nebuni înghițind lumina și căldura soarelui desfrânat pictat de pictorii senzualiști,
nebuni plângând în așteptarea altor nebuni..
Nebuni!.. Nebune!.. din rănile noastre izvorăște mâlul ca o victorie, înghițindu-ne..
Nu, nu vă temeți! , negustorul de iluzii e muritor ca și voi.