Sfârșitul lumii dac-ar fi să fie
Ce-ar fi mai mult decât explozia-n vânt
A unui glob de păpădie
Care dispare semănând?
Pe sine însăși lume încă vie
Se înmulțește dispărând:
Sfârșitul lumii care întârzie
Amână alte lumi, la rând.
Trecutul care urcă în prezent,
Viitorul care îl înlocuiește
Precum pe-un rege mort un biet regent,
Totul dispare după ce iubește
Și fără judecată curge lent
Sub zodia dublă-a cozilor de pește.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea sfârșitului lumii nu ca pe un eveniment catastrofal brusc, ci ca pe un proces continuu și ciclic de transformare și regenerare. Moartea și dispariția sunt văzute ca parte integrantă a vieții, un preludiu pentru noi începuturi.