Mereu tresărind în tăcerea afundă,
Zbătute, muncite
Frunze de plop,
Milioane de pleoape
Obosite
S-ascundă
Ochiul cel singur,
Înlăcrimat și miop,
Pe care-l simțim între spete
Cum pătrunde arzând
Când pleoapele plopului
Sunt duse de vânt.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și oboseală, folosind metafore legate de natură, în special pleoapele comparate cu frunze de plop. Ochiul singuratic și înlăcrimat sugerează o introspecție profundă și o tristețe interioară.