Soră fragă, frate hrib,
Descântați-mi să mă schimb.
Soră mură, frate-alun,
Învățați-mă să spun.
Nu mă doare, nu îmi pasă,
Codru-i verde, frunza-i deasă.
Ceru-i cer, iarba e iarbă,
Nu gândește, nu întreabă.
Trece clipa, nu se sperie,
Clipele mai sunt puzderie.
Trece ora, nu se teme,
Orele se scurg, pesemne.
Trec și zilele ușor,
Ăsta o fi rostul lor.
Trece anul ca un gând,
Unde s-o mai fi ducând?
Trece veacul, nu-i e teamă,
Nici nu l-a băgat în seamă.
Soră floare, frate spine,
Faceți-mă și pe mine.
Să nu simt, să nu mă doară,
Să învăț de la izvoară.
Să tot cânt și să tot curg
De din zori până-n amurg,
De din zori până-n chindie,
Din vecie în vecie.
Sensul versurilor
Cântecul explorează acceptarea stoică a trecerii timpului și a ciclurilor naturale, căutând alinare și înțelepciune în natură pentru a depăși durerea și a găsi un echilibru interior. Vorbitorul dorește să se elibereze de suferință, învățând din curgerea neîncetată a apei și din ritmurile constante ale vieții.