Dar dacă soarele și luna
Sunt unul și același astru
Pe care spuma de-ntuneric
Îi travestește diferit?
Dar dacă eu sunt numai una
Clipind sub ochiul tău albastru
Sau scrijelind-o cu privirea
Bolta străină de granit?
Aceleași biete haine-trupuri
Menite să îmbrace spaime
La fel de mari și totuși altfel
Mereu de altceva fugind,
Același râu curgând într-una
Tot alte mâluri să îngaime
Din care să se stingă-n mare
Nerăzgândind, același jind.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că realitatea este percepută diferit, dar esența rămâne aceeași. Eul este fragmentat și în căutare, prins într-un ciclu continuu de dorință și schimbare, dar fundamental neschimbat.