Frunzuliță, frunză deasă,
În pământ, ea stă să iasă.
Dintre munți de prin ogor,
S-aud susuri de izvor.
REFREN:
Cântă cucule cu drag,
Prin pădurile de fag,
Să golim munții de zor,
Să beau apă de izvor.
Că-mi fu trupu-nsetat,
De umblat cât am umblat,
Printre munți și printre văi,
Ca să mă întorc la ai mei.
Frunzuliță, frunză vie,
Apa lui, să mă-nvie.
La umbră m-oi odihni,
Până-n zori când oi porni.
REFREN:
Hăulit, am hăulit,
Că-mi fu trupu-mpietrit,
Că-mi fu inima-ncercată,
Pe pustie înghețată.
Că-mi fu sufletu-ncărcatu,
Peste tot, unde-am umblatu,
De hăulit nu mă las,
Până n-oi ajunge acas’,
Măăiii.
Frunzuliță, frunză deasă,
Din pământ, vlăstar să iasă.
Dintre munți, de prin ogor,
S-aud susuri de izvor.
REFREN:
Sensul versurilor
Călătorul însetat și obosit își găsește alinare în natură și în gândul reîntoarcerii acasă. Apa proaspătă și susurul izvorului îi reînvie sufletul, dându-i putere să continue drumul.