Dar nu-nțelegi că e cu neputință
O clipă să mai gust din cele duse?..
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință!.
Astâmpără-te, dor de vremi apuse,
Prilej de nesfârșită suferință!..
S-a stins, cum nici n-ar fi avut ființă,
Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!.
Uitare, vin’ cu liniștea ta dulce,
Zi gândului că-i ceasul să se culce :
E noapte, stinge lampa amintirii;.
Lumina-i bate-n criptă de morminte..
Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte,
C-am zis de mult adio fericirii!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund față de trecut și imposibilitatea de a mai gusta din fericirea pierdută. Vorbitorul imploră uitarea să aducă liniște și să stingă amintirile dureroase, acceptând că fericirea nu mai este posibilă.
