Frunze de aramă, păsări călătoare,
Lacrime, suspine, palide fecioare, —
Toamnă!.
Flori uitate-n glastre, drumuri prăfuite,
Dangăte de clopot, stinse, răgușite, —
Toamnă!.
Cântece stridente, zări pustii, deșarte,
Țipete-ascuțite, undeva, departe, —
Toamnă!.
Nopți fără de stele, vise sfărâmate,
Picături de sânge, frig, singurătate, —
Toamnă!.
Sensul versurilor
Poezia descrie starea melancolică și tristă a toamnei, folosind imagini ale naturii în declin și sentimente de pierdere și singurătate. Fiecare strofă se încheie cu exclamația "Toamnă!", subliniind omniprezența acestui anotimp și a emoțiilor asociate.